Sebi Șufariu
Între afirmația fostului ministru de Finanțe al PSD, Adrian Câciu, ”Dacă tot nu vi-a plăcut cum a fost, iar unora li s-a urât cu binele, asta e. Noi luăm o pauză!”, și cea a lui Crin Antonescu ” am dreptul să nu fiu luat în turmă pentru o nouă «salvare» a ţării”, postare care sugerează că nu va vota cu niciunul dintre cei doi calificați în finală, stă una dintre explicațiile eșecului suferit de Coaliția (fosta) de guvernare.
Desigur, ce poate fi mai convenabil decât să iei o pauză și să aștepți să vezi cum se învârte zarul sau să nu te consideri parte din turmă, deși înseamnă că votanții tăi au fost, din moment ce li te-ai prezentat drept soluție salvatoare. Dacă tot suntem la capitolul citate, l-aș parafraza pe mult mai perenul Gheorghe Dinică care își rezuma dezamăgirea în fața unei realități frustrante spunând: ”Țară mica, câteva mese”, transformând-o în ”Oameni mici, câteva idei”.
Dincolo de toate jocurile de cuvinte și de cele mai vezuviene analize, este clar că este nevoie de restart. Un restart amânat, și iar amânat, din nou amânat, că, na!, niciodată nu e momentul, că să mai vedem tura asta, să mai încercăm și cu, poate cu…
Nu, băieții! Nu mai merge. De ce am ajuns aici? Ar trebui pagini întregi, zeci, sute de ore numa bune de întocmit o lucrare de doctorat pe bune. Câteva cuvinte cad totuși din cartea încă nescrisă: aroganța liderilor politici din partidele mari, disprețul pe care l-au manifestat constant baronii locali în relația cu cetățenii mimând grija față de clasele defavorizate, îmbuibarea necontenită și, nu în ultimul rând, propria adulație pentru metodă devenită nu spirit competitiv politic, ci lecție predată tinerelor generații cu titlu de manual: ”Așa te faci om mare”. În fond o sumă din ceea ce Cartea de căpătâi a creștinismului, a creștinilor – titlu cu care care se mândresc atât de mult mai toți candidații de ieri și de azi – o cataloghează ca fiind păcate smintitoare.
Evident că se va vota emoțional. Poate mai emotional ca oricând. Dar și emoția poate fi generată de un program bine argumentat, nu de generalități “vom lupta, vom face totul…”. În scenariul oricărui film, emoția nu vine doar dacă dai drumul la aparatul de filmare. La fel de plauzbil pare a fi că emoția îți poate încălzi casa, dar ți-o și poate arde. De aceea cred că Simion nu va lua 100% din procentul celor care l-au votat în primul tur. Lucrurile nu functionează chiar așa. Dovada este că Ponta a primit voturi foarte multe în fiefuri pesediste considerate sigure. Nu toți votanții lui Simion sunt auriști habotnici, nu sunt doar din cei cu 8 clase, poate sunt oameni necăjiți, dezamăgiți. Sau pe cale de a mai risca o dezamăgire după ce Georgică a recunoscut franc, aseară, că promisiunea cu casele de 35 000 euro a fost o gogoriță electorală. O miniciună pusă în scenă cu bună știință.
Nicușor Dan, care începe să urce ușor în sondaje, are o misiune grea, dar nu imposibilă. Spre diferență de contracandidatul său nu are însă de ce să se prefacă acum că e altfel decât a fost, adică proeuropean, în timp ce Georgel se pisicește europenește șocându-și votanții extemiști care par sa se prindă că e ca pe stadion: fum, mult fum și petarde cât încape. Simion a oferit emoție din plin, violentă, vituperantă și a venit acum să contrabalanseze cu o cabotinitate extrem de vizibilă a unui pretins echilibru analitic.
Pe de altă parte, candidatul proeuropean pe bune, Nicușor Dan, are nevoie de a transforma partea sa analitică în emoție. Altfel zumzăie pe undeva întrebarea pe care și-o punea un personaj dostoievskian: ”Oare cum se face că ceea ce spune un om deștept este mult mai neînsemnat decât ceea ce rămâne nerostit la el?”
