𝑆𝑒𝑏𝑖 Ș𝑢𝑓𝑎𝑟𝑖𝑢
Că răstignirea nu a fost o glumă, o hologramă, că moartea lui Iisus nu a fost un leșin, o stare cataleptică, ca totul a fost real, crunt de real, stau mărturie dovezile istorice pe care oricine le poate cerceta.
Până la miracolul Învierii mai este un pas. Dar ce pas!
Urmează biciuirea— o tortură groaznică—, cele 39 de lovituri de bici cărora mulți nu le supravețuiau, drumul spre locul răstignirii, cu cele 14 opriri, drum al durerii în care Mântuitorul poartă pe umeri partea orizontală a crucii. Aceasta se adăuga stâlpului vertical pe care Iisus a fost fixat prin înfigerea unor piroane în tendoanele brațelor și un singur piron (17 cm) care țintuia ambele picioare.
Cercetările specialiștilor arată că răstignirea paracticată de romani prevedea ca răstignitul să aibă sub picioare o scândură pe care să-și sprijine parte din tălpi, singurul mod prin care putea evita sufocarea imediată care se producea din cauza poziției trunchiului. Astfel, condamnatul trebuia să execute în permanență o mișcare sus-jos, cu sprijin în picioarele măcelărite, ceea ce îi provoca o durere îngrozitoare, suplimentară. De altfel, de aceea la final se zdrobeau fluirele picioarelor. Nemaiavând în ce se sprijini, condmanații mureau sufocați în câteva minute.
Acesta este tabloul zilei de Vineri. Este durerea dinainte de marea, imposibil de cuprins cu mintea, victorie care suspendă, anulează legile firii: Învierea!
Este momentul care dă un nou sens vieții și morții și care va schimba lumea…
𝐹𝑜𝑡𝑜: 𝑅ă𝑠𝑡𝑖𝑔𝑛𝑖𝑟𝑒𝑎 𝐹𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑎ș𝑎 𝑐𝑢𝑚 𝑎 𝑣ă𝑧𝑢𝑡-𝑜 𝑇𝑎𝑡ă𝑙, 𝑝𝑖𝑐𝑡𝑢𝑟ă 𝑎 𝑙𝑢𝑖 𝑆𝑎𝑙𝑣𝑎𝑑𝑜𝑟 𝐷𝑎𝑙𝑖
