Sebi Șufariu
Am dat din întâmplare peste un articolaș semnat de ”maestrul” Ion Cristoiu, cu titlul “Șeful Siguranței merge la Cernăuți în căutarea unui chilipir”, text găzduit de ”Historia”, revistă care prezintă în general materiale destul de pertinente. Nu sunt un cititor al “istoricului” Cristoiu care are mai mult darul să amuze cu picanteriile pe care le găsește te miri pe unde. Dar cum îmi rămăsese în minte cum tot repeta el la Marius Tucă după interviul luat lui Călin Georgescu “nu e opera mea, el a venit pregătit cu niște mesaje, repet, nu e opera mea…”, am zis să arunc un ochi să văd ce pepite o mai fi descoperit prin maldărul de dejecții contemporane.
Este vorba de un text despre generalul Constantin Tobescu, ofițer care a îndeplinit diverse funcții în cadrul Inspectoratului Jandarmeriei Române și care a făcut parte dintre ofițerii promovați de fostul Conducător al Statului, Ion Antonescu. Articolul în sine nu are nicio valoare istorică, era mai potrivit pentru Evenimentul Zilei, după rubrica cu găina care naște pui vii. În fine, povestește maistrul cum Tobescu, anchetat de comuniști, se disculpă de evenimentele legate de deportarea evreilor sustinând ca s-a dus la Cernăuți să cumpere lucruri mai ieftine pentru nunta fiică-sii. Prins cu hohotele pe care trebuie să i le fi stârnit povestea aceasta care alunecă mai mult spre anecdotă, Cristoiu defilează spre cititorii mai mult sau mai puțin avizați cu povești asupra cărora s-ar impune o erată.
Tobescu a fost un lacheu a lui Antonescu, un laș care încearcă cu Eugen Cristescu, adevăratul șef al “Siguranței”, să-și salveze pielea hălăduind prin țară după căderea protectorului care era ținut de Bodnăraș și echipa sa în casa cu etaj— locuință conspirativă anterioară a comuniștilor — din “Vatra Luminoasă”. Ca paranteză, din lotul Antonescu executat avea să fie Piki Vasiliu, șeful Jandarmeriei, Tobescu fiind doar un director de servicii care pe vremea aceea aveau în mediul rural atribuțiile pe care le au acum șefii de post din Poliție. Nu este prima dată când Cristoiu face, direct sau indirect, apologia lui Ion Antonescu. Fostului conducător i s-au dedicat studii mult mai nuanțate și obiective din punct de vedere istoric. Bine, fostul șef al statului îl fascinase chiar și pe Ceaușescu cât de comunist era acesta, astfel se explică și introducerea pasajului cu mareșalul în “Delirul” lui Marin Preda, chestiune care a atras critici aprige din partea tovarășilor sovietici.
De data asta, cel cu “nu eu, nu eu”, a terminat jalnicul text despre marele nimeni Tobescu, concluzionând: “Sărmanul Mareşal! Cu astfel de colaboratori voia să scape el Europa de anticristul bolşevic!“. De parcă Mareșalul nu știa ce-i poate pielea unui Tobescu care numai pentru chilipiruri nu se dusese la Cernăuți fix în momentul în care începuse marele calvar al evreilor din România! A, și încă ceva. Ar trebui ca redactorii de la Historia, care îi lasă lui Cristoiu spațiu de bătut câmpii, să mai intre pe text din când în când. Ar observa lesne că, așa cum afirmă domnul care semnează ca autor, Tobescu nu avea cum fi anchetat în aprilie 1944: “Pe 13 aprilie 1944, în perspectiva Procesului, general Constantin Tobescu e anchetat în subsolul Ministerului de Interne, asemenea tuturor celor care alcătuiesc Lotul Antonescu”. În aprilie 1944, Tobescu și ceilalți încă sperau să facă parte din lista secretă a demnitarilor care visau să ajungă în Elveția după ce rușii ar fi spart frontul. De știut știau și ei că zilele de glorie sunt numărate. Au ajuns însă în pușcării, iar alții în fața plutonului de execuție.
Cred că dacă ar fi fost redactor-șef sau director al unei astfel de reviste, Cristoiu s-ar fi dat singur afară cu șuturi în fund!