Cum a pierdut BOR lupta cu un partid de buzunar

Probabil, ispita a fost mai veche, revanșardă, secularistă, divino-umană în același timp. Un grup de intelectuali care s-a simțit sufocat de încremenirea într-un proiect al Bisericii Ortodoxe Române. Cel puțin unul. Nu a adunat însă nici măcar din prigoana comunistă, cea deja celebră prin lungi serii de martiraje duhovnicești, cât a cheltuit prin acceptarea tacită a reprezentarii ulterioare. Să cazi însă din treaptă în treaptă și să ajungi să te reprezinte, astăzi, Simion și Șoșoacă, parcă se spărie gândul.
Tot ce s-a strâns bun la un moment dat, formal și informal, se prefigurează a fi eșecul unui grup care a mizat pe naționalismul ortodox. În grupul acesta nu toți lupii au devenit mei, dar am văzut destui mei care și-au lepadat blana.
Nu am crezut niciodată în partidul unei religii, așa cum nu cred în partidul vreunei etnii, filetismul religios mi se pare o băltire de care după ce vor profita câțiva, vor suferi foarte mulți.
“Suferitorii” pe bani mulți se știu de ani buni, îi știu și “Serviciile” – culmea cam aceiași care-l căinau pe Corneliu Coposu, chiar îl protejau- ei își proclamă de mult martirajul de veac nou: stipendii naționale celor adaugate din pușculița adunată între dealuri și văi, banii europeni unde dictonul ‘”pecunia non olet” este suverană.
Eșecul penibil al teocrației de cafenea ar trebui înlocuit deja, începând de astăzi, cu un efort intelectual teologic demn de secolul 21. Mustrarea ar fi indicat să coboare nu doar peste femeia care intră fără de batic în Biserică, ci și peste lauda de sine și arghirofilia care decurg din penibilile ploconeli dintre BOR și Putere, generatoare de mari catastrofe sociale.
Când îți profită însă mai mult superstiția, cutuma, iar curtea bizantină se umple de laudători, efortul a doi-trei lucizi nu face nici cât o ceapă degerată.
Nu-ți rămâne, Biserica mea, decât să taci și rabzi, în timp ce alții urlă în numele tău. Până la urmă și asta poate fi o virtute.