Sebi Șufariu
”Poetul Bacovia a fost scos din mizeria lui de conțopist la un minister și trecut ca funcționar la Ministerul Artelor, în cabinetul ministrului chiar. S-a improvizat o serbare, cu prilejul căreia i s-a înmânat poetului o sumă de patru milioane de lei cu titlul de premiu pentru activitatea literară. S-a făcut poză care, împreună cu un text oficial, a fost publicată în toate gazetele. Lucrurile au fost trase de păr și Bacovia a fost uns poet progresist (a se citi „comunist”, n.a.). El habar n-avea săracu’ de toate astea. Omul a făcut chiar și o sforțare intelectuală să scrie un penibil articolaș pentru o revistă progresistă… Ministrul a promis că aceste recompense de milioane se vor succeda”, notează poetul și prozatorul Emil Dorian, în scrierea sa diaristică ”Cărțile au rămas neterminate (1945-1948), vol. 1, Editura Compania, București, 2006, p. 183.
Pentru a nu contribui, din reflex sau comoditate, la a spori inflația de versuri bacoviene care cu siguranță va da, mai cu seamă astăzi, frumoasei toamne ce-o trăim un nemeritat plumb, am ales să-l ”prind” pe poet ”la aniversară” cu un crochiu dintr-o latură mai puțin abordată a personalității și existenției sale.
Referitor la textul citat, din câte am cercetat, în perioada respectivă, ministrul ”Artelor” a fost Mihail Ralea (6 martie 1945 – 19 august 1946), de la Frontul Plugarilor, căruia i-a succedat Octav Livezeanu (19 august – 30 noiembrie 1946), de la aceeași formațiune satelit a Partidului Muncitoresc Român. Desigur, poate vă întrebați: ”reprezenta mult, puțin, 4 milioane de lei în acele vremuri?”. Ca idee, valoarea leului în contextul crizei de după Al Doilea Război Mondial, a obligațiilor exorbitante pretinse și încasate rapid de sovietici în contul despăgubirilor de război, era în declin permanent. Astfel, în 1946 a fost emisă moneda de 100 000 lei, iar la 25 iunie 1947 bancnota de 5 000 000 lei, acestea fiind însemnele monetare cu cel mai mare nominal din istoria României. Suma primită de poet — 4 milioane lei — era deloc neglijabilă, dacă ne raportăm în primul rând la pauperitatea sub semnul căreia a gravitat mai mereu existența lui George Bacovia, dar relevantă este permanenta devalorizare a leului. În 1946, salariul unui învățător se situa undeva între 60.000 şi 90.000 de lei pe lună, iar în vara anului 1947 preţul unei pâini în România ajungea la165.000 de lei, în comparație cu 1936, când o pâine costa doar 6 lei, ba chiar cu anul 1939 când prețul urcase la 90 de lei!
Era perioada în care regimul de ”extracție democratică” avea nevoie de intelectuali marcanți pentru a-și legitima elucubrațiile politice. Legitimare care a avut succes deplin însă cu alde Mihail Sadoveanu, Bacovia rămânând, așa cum precizează E. Dorian ”tras de păr” ca poet progresist. Lipsit de orice spirit politic sau pragmatic în comparație cu Ralea, Miron Radu Paraschivescu, Zaharia Stancu, George Călinescu sau Arghezi, ca să nu mai vorbim de răsfățatul vremurilor pomenit mai întâi, Mihail Sadoveanu, — cel pe care Pamfil Șeicaru l-a numit ”conte de Ciorogârla” după ce s-a instalat cu ajutorul ”tovarășilor în conacul de la Ciorogârla al fostului jurnalist și apropritar al ziarului ”Curentul” — Bacovia nu avea de ce să ajungă, precum Panait Istrati la ”Spovedania unui învins”, așa cum nici nu a exultat vreodată pe ideea că ”Lumina vine de la Răsărit”.
foto: pictură murală realizată de Bogdan Scutaru — ZID ART 2023
