Sebi Șufariu
Când m-a întrebat, în urmă cu vreo 40 de ani, un profesor de ce îmi place așa de mult istoria, n-am știut ce să-i răspund. Nici acum nu aș ști exact. Prin adolescență îmi plăcea să epatez înșirând cronologia împăraților romani/ otomani/, a domnitorilor moldoveni, cu date precise, cu povești și nuanțări. Le rețin și acum, în parte. Dar multe le-am uitat. Cu istoria, ca și literatura, am avut relația mea ciudată. Nu m-au interesat notele, am citit în răspăr cu programa oficială, n-am fost un elev care se înfigea pentru vreo notă. Citeam însă enorm, pe timpul meu. Când m-a întrebat copilul meu, parcă printr-a cincea sau a șasea, despre migrații, îi făceam cartofi prăjiți. Să nu pierd timpul i-am desenat pe ușa de la dulapul de bucătărie valul migrației slave. Cu toate ramurile, pe crăci și direcții de expansiune. A luat 10. Iată, mi-am zis, a meritat. În general, îmi place să povestesc, când am timp, copiilor. Deși nu-s bun pedagog, deși am tendința de a complica, de a face largi acolade care-mi pierd tinerii auditori. Am cam știut să răspund cam la toate întrebările. Unde nu, am pus mâna pe carte sau, acu, pe net. La o singură întrebare m-am blocat: Ce a fost la Revoluție? Sau: ce a fost Revoluția? Ce s-a întâmplat pe 16 decembrie? Pe 21? Dar pe 25?
Chiar așa, ce a fost atunci?
Cu vârsta îți dai seama că anumite certitudini au nevoie de validări suplimentare. La faza când le dorești deja și le cauți la modul sistematic, științific, nu te mai poți hazarda în povești. Cine-s teroriștii? Cine a tras? Cine au fost criminalii, Armata, Securitatea? De ce punctul 8 de la Timișoara a rămas doar pe hârtie? Cum pierde un dictator?
M-a urmărit următoarea imagine: la 12.09. Ceaușescu (și grupul) părăsește sediul Comitetului Central, actual sediu al Ministerului de Interne. Cere niște legături telefonice de la Snagov unde ajunge la ora 12:21. De la Snagov la Sălcuța elicopterul Dauphin a zburat aproximativ 20 de minute, după 12:50. Cel care era în urmă cu un ceas cel mai puternic om din România, ajunge să iasă la ”ia-mă nene!”.
Pe traseul său către Târgoviște și moarte, Ceaușescu trece prin dreptul localității Ulmi. În data de 15 ianuarie 1936, pe când nu era încă major, tânărul bolșevic fusese arestat în casa unui ilegalist, acolo, în Ulmi. În timp ce rătăceau prin marginea pădurii de la Rățoaia, disperați că nimeni nu-i mai vrea, Elena Ceaușecu îi propune să meargă la ea, la Petrești, peste deal: ”Am și eu, până la urmă casa mea!”, zice ea, citată de cei doi milițieni care au fost instrumentele Istoriei, Enache și Paisie.
Ce o fi gândit Ceaușescu în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 când își odihnea trupul, alături de consoarta sa, în patul cazon al UM 01417 din Târgoviște? În urmă cu doar 24 de ore se foia, făcând ture și chemându-i repetat la ordine pe Vlad, Milea și Postelnicu, în cămăruța din spatele biroului de la CC. O tempora…
Uite de aia îmi place Istoria. Să mi-l imaginez pe Ceaușescu dormind cu platonul ăla îmblănit pe el în patul din camera de gardă a lui Kemenici! Era terminat. Fără putere încă din 22 decembrie după ora 12! Un nimeni!
A tras Armata? Da! A tras Securitatea? Da! Este Milea un criminal? Da! O dovedesc toate rechizitoriile, inclusiv cel al procurorului Cătălin Rancu Pițu, mă rog, al echipei coordonate de acest magistrat. ÎCJR a decis că-s niște ”vicii de procedură” la mijloc. Așa o fi! Iar Iliescu, flămândul de putere Iliescu, ”săracul” Iliescu, cel care odată cu părinții săi adoptivi politic și-a executat și concetățenii, în decembrie 1989 și încă vreo trei decenii, este încă bine mersi. El și toți care s-au îmbogățiti, toți securiștii și politrucii din toate partidele, inclusiv ”creațiile” lui indirecte, astea care se dau acum mari patrioți și, ipocrit, îl plâng când pe Ceaușescu, când pe Zelea Codreanu.
Sunt convins că judecătorii de la Înalta Curte, măcar cei care mai au sânge în instalație, vor constata și ei ceea ce este evident pentru tot poporul ăsta: crimnalii trebuie pedepsiți! Ce au făcut ei este imprescriptibil din punct de vedere juridic, așa că unii care au tot aruncat-o pe aia cu ”s-a prescris” ar trebui scuipați. Se știu ei! Până când Justiția va avea, integral, onoarea pe care unii dintre magistrați au dovedit-o prin temeritate, profesionalism sau măcar curiozitate, eu le spun că Istoria nu va ierta pe nimeni! Chiar dacă până și copiii mei vor fi uitat cum le-am desenat harta migrațiilor pe blatul de la bucătărie!
foto: Știri news Ziar Timișoara
