Sebi Șufariu
Nu înțeleg de ce majoritatea clericilor pe care i-am întâlnit simt nevoia să fie, ab initio, împotriva vaccinării împotriva Covid 19! Hai că pe stradă într-o întâlnire întâmplătoare ori la vreo cafea mai schimbi, tet-a-tet, un malentendu. Treacă – meargă! Poți avea argumente, poți fi parțial de accord cu unele, le poți combate pe altele, este, să zicem, cât de cât un dialog. Înfiorător mi se pare însă a fi când, de la înălțimea amvonului, preoții, monahii, ierarhii lor, se consideră datori să fie cruciați într-o expediție despre care nu au nici un fel de pregătire medicală: ”cruciada” antivaccin.
Orice persoană care a fost prezentă cap- coadă la o slujbă știe că după Liturghie urmează pericopa (pericopă sf [At: GHEȚIE, R. M., ap. DLR / Pl: ~pe / E: ger Perikope] 1 Pasaj din scriptură care cuprinde o povestire sau o parabolă).Pericopa este deci acea poveste, parabolă, care fixează prin monolog discursiv un anume moment din Evanghelie, în funcție de sinaxarul zilei. Este de așteptat astfel ca cel care ține această prelegere să se axeze pe tema dată, cu libertatea de a folosi toate argumentele și cunoștințele din domeniul religios pentru a face mai clară, pentru a nuanța și aprofunda unul dintre momentele cheie ale creștinsimului. Desigur, dacă îl ”ține” și crede că are cui se adresa, oratorul poate face din acest moment un adevărat festin cultural- duhovnicesc care încununează serviciul divino-uman. De la Sfântul Ioan Gură de Aur la părintele Galeriu, născut la Răcătău, județul Bacău, în linia dreaptă a unei adevărate școli de pedagogie scolastică creștină, au fost foarte multe exemple de predicatori care ofereau adevărate lecții de oratorie, logică, elocință. Pilde vii de credință care au întărit poporul mai ales în momente de prigoană cum au fost cele din perioada comunistă. Nu întâmplător m-am oprit la părintele Galeriu, pe care am avut deosebita onoare să-l cunosc, să-l ascult, cutremurat, muiat până la lacrimi. Temele lui biblice deveneau prin modul cum le spunea și ceea ce spunea, familiare, simple, cu adevărat duhovnicești. Prin elocința sa, mundanul nu mai intra în spațiul sacru, era abolit, transfigurat. Părintele Galeriu, fie-i tărâna ușoară, luna aceasta ar fi făcut 103 ani, avea harul să abordeze o gamă de situații, de la lucrurii simple, la complicate, toate în cheie adânc duhovnicească. Nu am simțiti nicio clipă la Sințenia sa, silă, dispreț, partizanat, explicații scoase din context. Repet, una este să discut pe stradă, la un ceai, deși, sincer, până și discuțiile astea cu partizanii antivaccin au început să mă plicitisească, să mă obosească, și altceva este să profiți de amvon, de masa de creștini reduși prin specificul situației la o alcătuire tăcută, în imposibilitate de a te replica, având cel mult dreptul de a-ți întoarce spatele și a pleca.
Revin aici la întrebarea inițială: Ce anume îi determină de la bun început pe preoți, pe cei mai mulți dintre ei, să se manifeste activ împotriva vaccinării? Ce resort tainic îi opune permanent contra unor principi ale științei? Unor – pentru că e lesne de constatat că sunt destule principii și efecte ale științei pe care le folosesc fără teamă și sfială! Există vreun temei biblic care să-i îndemne la așa ceva? Nu! Există o pozție oficială a conducerii BOR care le dă un un astfel de mandat? Nu! Lăsând la o parte faptul că BOR s-a exprimat prin purtătorul său de cuvânt, Vasile Bănescu, la vreo 10 luni de la izbucnirea pandemiei, îndemnând oamenii să asculte glasul rațiunii medicale, în general instituția a condamnat derapajele, ca și în cazul recent al protosinghelului de la Durău ((cel cu guvernul mondial creat de extratereștri care vrea să preia controlul omenirii prin vaccinuri). Și totuși, ce le alimentează partizanatul?
Există în Biserica Ortodoxă Română o veche opoziție la tot ceea ce înseamnă Stat, perceput ca fiind un uzurpator al drepturilor inalienabile ale instituției. Deși, formal, sfârșitul perioadei nomocanonice pe model bizantin s-a produs odată cu secularizarea averilor mănăstirești în 1863 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, modelul s-a perpetuat până în zilele noastre cu complicitatea Puterii Temporale, adică a Statului. Gustul nedeptății, așa cum este văzut încă actul secularizării de mulți clerici, mai ales din mediul monahal unde tradiția orală ține loc de alte exegeze, nu a putut fi stins oricâte concesii a făcut ulterior Statul. Consider că aceasta poate fi una dintre cauzele care alimentează, latent, opoziția față de Stat, și justifică în ochii unora, ideea că Biserica nu trebuie să se supună administrației (laice, financiare) pentru că, oricum, Statul îi este datoare. Un alt curent vine, nu știu dacă odată cu lumina lui Sadoveanu, de la Răsărit. Curentul paroslavnic este abil întreținut de către o parte din intelighenția ortodoxă care își găsește spre Moscova plenitudinea pe care care crede că Occidentul i-o refuză. O propagandă abilă, persuasivă, care arată că Putin, bănuit și acuzat de atâtea crime, este preferat ca model de ”țar”- continuator al celei de-a treia Rome, apărător al ortodoxiei universale în primejdie de nimicire de dușmanii vestici. Cum spuneam, folclorul oral joacă aici un rol deosebit de important. El a fost precursorul a ceea ce sunt astăzi rețelele sociale online. În majoritatea mănăstirilor, cel puțin în Moldova, de la nord la sud, auzi dacă ar fi să călătorești, într-o săptămână, aceleași teorii ca cele aruncate în spațiul public de starețul antivaccinist de la Durău , considerat de BOR ca fiind ”smintitor”. Fără un studiu profund nu aș putea afirma că teama de vaccinuri ține de superstiție, dar statisticile arată un număr îngrijorător al românilor care cred în ele, ca și în deochi, etc, precum și în alte forme de credințe necreștine pe care le practică la concurență cu învățăturile creștine și fără să sesizeze nicio contradicție între ele.Tocmai de aceea zelul acesta al clericilor care profită de statutul lor și folosesc momentul pericopei evanghelice pentru a-și expune opiniile neștiințifice este un abuz. Mai mult, este o chestie total neelegantă pentru că, deși ca preot știi că acel căruia i te adresezi nu va comite gestul nepoliticos de a te întrerupe, continui să-ți dai cu părerea despre un subiect care nu are legătură cu slujba ta.
Este jalnic și dezamăgitor să cauți Cuvântul Domnului în casa Lui și să dai peste propovăduitori de teorii ale conspirațiilor! Și atunci care este diferența între stradă și cafenea? Dacă mundanul și-a lățit într-atâta ecoul și a ajuns temă de amvon, e trist. Mai ales că în însăși substanța cercetării cei care se cred chemați să facă propagandă pot găsi, lejer, răspunsul în ceea ce a spus Diadoh al Foticeii. Născut în jurul anului 400, episcop de Photiki (Foticeea), o mică localitate provincia Vechiul Epir din nordul Greciei de azi, acesta a lăsat cuvinte lămuritoare în al său ”Cuvânt ascetic”:
”Nimic nu te împiedică să chemi doctorul la vreme de boală. Căci trebuia ca experiența omenească să dea odată naștere acestui meșteșug. De aceea au și existat leacurile mai înainte de a fi aflate. Dar nu trebuie să ne punem nădejdea vindecării în ei, ci în Iisus Hristos, Mântuitorul și Doctorul nostru cel adevărat.”
Adică să nu-ți faci idoli din medicamente și tot felul de cure medicale, să ai grijă de viața ta duhovnicească pentru că Adevărata vindecare de sursa tutor relelelor este Iisus Hristos, dar ”să chemi doctorii la boală” sau să îi ”cauți”, să-i asculți și să le urmezi sfatul. Folosind anapoda citate din Biblie pe care le adaptează contextului pandemic, unii dintre clerici, mizând probabil pe discernământul exegetic redus al ascultătorilor, comit o manipulare contară virtuților creștine. Mai mult, lasă impresia că spațiul bisericesc sau monahal ar fi doar al celor care nu se vaccinează și care, tacit, aprobă discursul subversiv, de parcă nevaccinarea ar fi un dar special, o virtute creștină! Chiar dacă decesele cauzate de Covid au făcut ravagii chiar în rândul clericilor, de la episcopi la preoți simpli – semn că boala nu alege- propaganda neoficială antivaccianare continuă cu nepăsare.
Dragi preoți, lăsați amvonul pentru cuvinte vindecătoare, nu pentru sminteli! Părerile, idiosincraziile personale lăsați-le pentru cercul privat! Acolo, în fața mulțimii, fiți ceea ce ați fost chemați să fiți: păstori, nu smintitori!
