Sebi Șufariu
Când am auzit că generalul a primit ”un mandat flexibil” m-a pufnit râsul. Nu pentru că nu aș fi avut destule motive să râd amar în ultimul timp, dar asocierea termenilor ”general” și ”mandat flexibil” mi-a sunat oximoronic. Vorba aia: Pe stradă se ducea un om venind și-n tăcerea sa îl auzeai bolborosind! Așa și Ciucă! Generalului îi dai un mandat clar, de aici până aici, ce să facă el cu un mandat flexibil? Militarului îi dai ordine, scurte, precise, că, Doamne ferește, un mandat flexibil poate însemna orice.
Adevărul este că, istoric vorbind, în politică generalii nu au făcut mare brânză niciodată. Averescu, în ciuda popularității sale imense cu care a intrat în politică după Primul Război Mondial a sfârșit lamentabil, fiind caracterizat ca un caraghios de către cinciul Constantin Argetoianu care i-a fost inițial colaborator apropiat:
” N-am cunoscut un spirit mai apolitic decât al lui și în primele timpuri ale noii sale cariere călca în toate străchinile, dar absolut în toate”.
Despre rolul mareșalului Ion Antonescu s-a tot vorbit, de la superlativ la negarea absolută a oricărei virtuți. Nu este locul pentru o analiză, dar este cert că în materie de politică Antonescu a fost un naiv, un idealist pe linia patriotismului interbelic. Aș mai pomeni aici și figura cu totul aparte, histrionică și aventuroasă, a generalului Cantacuzino-Grănicerul, cel despre care comandatul Misiunii Franceze, generalul Henri Berthelot, spunea:
”Pe Cantacuzin-Grănicerul este bine să-l ții în casă pe timp de pace și să-l eliberezi pe timp de război”.
Ispitit și el de trâmbișele gloriei politice, Cantazin-Grănicerul (își primise cognomenul pentru că avuse sub comandă un regiment la Predeal, graniță interbelică cu Austro-Ungaria) avea să eșueze în partidul de extremă dreaptă a lui Zelea Codreanu unde era folosit ca o simplă marionetă pentru trecutul său, fiind considerat chiar de către ”Căpitan” total inapt pentru politică. Îl lăsăm tot pe versatul, și versatilul, Argetoianu să-l caracterizeze:
”Bietul Zizi a fost toată viața lui un caraghios și așa va muri, dar nu pe front, ci în patul lui”
Tot din zona extremei drepte l-aș mai amintit pe generalul Platon Chirnoagă, băcăuan la origini, ministru de război în așa zisul Guvern de la Viena, prezidat de Horia Sima, o altă aventură politică. Au existat însă și ofițeri superiori români care au activat în zona celelaltei extreme politice. Dintre aceștia, o figură centrală o fac generalul Mihail Lascar și colonelul Nicolae Cambrea (unchiul regizorului Sergiu Nicolaescu) care au contribuit decisiv la formarea diviziei Tudor Vladimirescu cu care aveau să bolșevizeze mai apoi țara.
Nici istoriografia recentă nu este mai generoasă cu generalii care au ”mușcat” din mărul otrăvit la politicii. Chelaru, Străinu au intrat deja în antologie ca fiind fie dacopați pe care nu-i bagă în seamă niciun istoric serios, fie teoreticieni ai civilizațiilor extraterestre, Iluminatii, etc.
Biografia generalului Ciucă a fost prezentată în mass-media, nu insist aici pentru că este total nerelevantă pentru sfera politică din mai multe motive. În primul rând nu vine dintr-un război cum a fost cel din Irak cu aura apărătorului de glie (vezi cazul Averescu) ori a celui care s-a jerfit pentru întregirea hotarelor (vezi cazul Antonescu), ci de pe un câmp de luptă total irelevant pentru românul de rând. Mai mult, după ”retragerea” forțelor coaliției occidentale din Afganistan, un astfel de ”pedigree” începe să aibă și alte conotații. Abilitatea sa politică a fost deja probată în primele zile ale mandatului când am văzut că a fost o simplă ”poștă” între diferite partide care i-au spus ”pe loc repaus”, adică l-au trimis la plimbare. Într-o situație complicată cum este cea a momentului este clar că a trimite un general să negocieze e ca și cum ai pune un boxer, în lipsă de altceva, pe post de moașă comunală! Singura prezumție este că Iohannis l-a trimis pe post de spion, l-a mandatat să ia ”temperatura„ partidelor, fiind preferat unor alți politicieni liberali bănuiți a avea afinități în formarea unei alianțe de conjuncură fie cu falii importante din PSD, fie cu ”aripi” din USR. Atât au putut extrage liberalii din ditamai ”echipa câștigătoare”: un militar, un armistițiu…
Mica Antantă de la București nu este nici măcar o criză reală. Este o prostie politică (ăsta nu o fi un oximoron?), o bășicare excesivă a unora care se joacă în lădița de nisip și mută guverne inexistente când la dreapta, când la stânga.
Ce înseamnă armistițiu de trei luni? În primul rând armistițiul se face în caz de război. (ARMISTÍȚIU, armistiții, s. n. Acord între state beligerante în vederea încetării temporare a operațiunilor militare. – Din fr. armistice.sursa: DEX ’09 (2009)). Războiul cui cu cine? Este dovada a ceea ce spuneam mai sus. Un general nu poate gândi în alți termeni decât belicoși. El vede un armistițiu, nu o negociere, un război, nu o confruntare politică. Acesta este rezultatul ”mandatului flexibil”? Armistițiu? Și ce să facă ele, partidele politice, în intervalul armistițiului de trei luni? Să-și recupereze răniții. Să-și bandajeze rănile? Ce eroi, ce epopee!
Cum s-a ajuns aici? Este simplu. Începând cu PSD care își ia din nou avânt, așa cum și liberalii și-au luat pe ruinele guvernărilor din epoca Dragnea (Grindeanu, Tudose, Dăncilă), trecând prin zona ”oamenilor noi” năvărviți cam devreme la aceleași metehne, (despre AUR nici nu mai are sens să pomenesc, este partidul care, de regulă, apare și se simte cel mai bine în zona putrefacției social-politice de unde își extrage snaga), toți actorii politici sunt culpabili de la președintele Iohannis în jos, de la ultimul șef de filială locală, la șeful Statului. Iar principalul lor rezultat este pandemia. Pandemie care, culmea, pe unii dintre politicieni, în cinismul lor scârbos, îi bucură. Îi vezi la televizor cum le juisează fața intuind că rapida contabilizare a unor morți le va aduce voturile elor vii.
Aici acționează generalul Ciucă. Ia poziția de drepți, iese din tranșee, (a se citi Vila lac 1) scoate batista albă, o flutură deasupra capului și strigă: Armistițiu! Iar războinicii luminii de pe toate fronturile, scot și ei câte o batistă sau, mă rog, o batistuță (deh, fiecare după posibilitățile partidului) și le flutură și ei: suntem aici, suntem aici…
Cred că asistăm la un moment istoric. Crearea unei ”Antante” cu o coaliție formată de o singură țară. Va urma pacea de la Buftea- București, Buftea fiind chiar indicată ca locație pentru că acolo sunt cunoscutele studiouri cinematografice care pot asigura butaforia atât de necesară evenimentului.
Să trăiți!
