𝑒𝑑𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎𝑙 de Sebi Șufariu
L-am întrebat, ieri, pe Mircea Fechet, șeful liberalilor băcăuani, dacă știe ce a însemnat ”Coaliția de la Mazar Pașa”. N-a știut. A încercat o glumiță ”Bănuiesc că o să-mi spuneți dumneavoastră”, a dat din cap de câteva ori, apoi, în stil Florin Iordache, a aruncat: ”Altceva?”.
Păi, atunci altceva. Aș fi pariat că nu știe astfel de chestiuni.De altfel unii dintre cei care au vizionat videoclipul pe TELE 1 au comentat ”Ce treabă ar avea unul ca ăsta cu istoria liberalilor?”. Culmea e că din câte am observat, în ultima perioadă, tot mai mulți dintre cei care sunt votanți de dreapta conchid cu amărăciune că ”s-ar întoarce Brătienii în mormânt” sau ”Ăștia nu-s liberali, parcă ar fi pesediști”, etc, ceea ce arată că nu rivalii lor ideologici le sapă groapa, ci chiar ei înșiși pun mâna pe lopată cu euforia celor care nu înțeleg ce fac.
Desigur, nu-s chiar atât de naiv să mai cred, cum poate credeam prin junețe, în spiritul brătienist, în liberalismul modern capabil să păstreze valorile dreptei, dar și să propună și susține reforme necesare vremurilor. Pe măsură ce a trecut timpul am avut tot mai puține așteptări de la epigonii liberali care, vremelnic și prin diferite tertipuri, au ocupat fotoliile peste care mai plutea încă aura unor nume grele: Ion I.C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, C.A. Roseti, Alexandru Golescu, Mircea Cancicov, Mircea Ionescu-Quintus. Fractura față de spiritul liberal, așa cum îl înțelegeam noi din documente memorialistice, mărturii directe și indirecte, devenea tot mai vizibilă. În sufocarea pesedismului biruitor, mai ales în zona Moldovei, liberalii au reprezentat multă vreme o opțiune aproape obligatorie. O alternativă care chiar părea la un moment dat să încarneze speranțele și iluziile a milioane de români care, sătule de ”comunismul cu față umană” a lui Iliescu, așteptau maturizarea unei noi generații liberale care să ofere României stabilitate, prosperitate și ceva demnitate.
Măștile au început însă să cadă rapid. Reformele anunțate s-au stins înainte de începe. Sinecuriștii pesediști și aldiști au fost înlocuiți cu concubinele și protejații de toate cumetriile ale liberalilor. Celebrul caz al chelneriței angajate la ABA Siret este elocvent, dar nici pe departe singurul exemplu. Liderii liberali din noua gardă s-au înfiletat în toate Consiliile de Administrație unde sunt active de Stat: Eximbank, Transelectrica, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, alte și alte comitete și comiții de unde ridică lunar zeci de mii de lei fără să facă nimic concret. De exemplu, Fechet în timp ce era deputat și Secretar de Stat, s-a lipit și de o sinecură la Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (CIFGA) de la EximBank, de unde, pe lângă alte zeci de mii, și-a mai rotunjit veniturile cu 20 000 lei lunar! Ce Mazar Pașa, ce Brătianu?
Mai niciunul dintre liberalii care s-au năpustit spre diverse funcții, nu a demonstrat nimic pe o piață concurențială. Singura lor salvare și totodată sursă de înavuțire a reprezentat-o raportul cu Statul din perspectiva beneficiilor imense realizare cu ușurință, fără a oferi nimic în schimb, doar vorbărie goală și victorii interne de etapă care nu interesează pe nimeni. Au dreptate și alegătorii care comentează, cum ziceam, dezamăgiți. Aceștia, probabil, au în minte sacrificiile făcute de Ionel Brătianu care și-a vândut o moșie în scopul realizării unui ideal identitar național, în timp ce fake-urile lor de astăzi, ar pune mâna pe toate ”moșiile” Statului în scop personal.
Interesantă pentru un observator rămâne euforia cu care își sapă groapa, îngropând și speranțele alegătorilor odată cu actul lor. Se comportă aidoma acelora care în timp ce dărâmă o casă sunt excitați de priveliștea zidurilor care se prăbușesc, de praful care se ridică, confundându-l cu explozia unei nove care ar putea genera o nouă galaxie.
Rezultatele se văd deja în sondaje: 18 la sută pentru un partid care părea să treacă cu bine chiar după șocul crizei pandemice. Probabil că acest scor le va fi provocat uimire liberalilor care încă mai au șampanie pe la colțul gurii. Nu au înțeles însă că cei care pun ștampila în cabina de vot nu sunt aceeiași cu cei care au fost năimiți să voteze, intern, după cum li s-a indicat.
