𝑒𝑑𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎𝑙 de Sebi Șufariu
Îmi spunea cândva un profesor: „ Dacă vrei să cunoști un oraș în care nu ai mai fost niciodată, dacă dorești să-ți faci o părere despre locuitorii acestui oraș, du-te prima dată după ce ai pășit în acea localitate, în cimitirul ei”. Din păcate, din cauza timpului, a zonei de confort, a altor motive obiective și subiective totodată, nu am recurs la acest îndemn de fiecare dată când am ajuns într-un oraș necunoscut, dar atunci când am făcut-o nu mi-a părut rău. Dimpotrivă. Cercetând pietre tombale, cruci, observând cum sunt construite monumentele funerare, stilul, vechimea, modul cum sunt îngrijite, am reușit să-mi fac o primă impresie despre oraș și locuitorii săi, impresie care rareori s-a dovedit a fi contrară după contactul direct cu urmașii.
Într-o societate normală, firesc ar fi ca un cimitir să fie o carte de vizită deschisă atât pentru cei care trăiesc în orașul respectiv, dar mai ales pentru cei care îl vizitează. Parafrazând aș spune: „Spune-mi cum arată cimitirul din orașul tău și o să-ți spun cine ești!”. Ce fel de caracterizare poți face însă cuiva atunci când unul dintre cei trimiși într-o funcție publică de execuție de hazardul vreunei alianțe politice, conchide la o idee aruncată în spațiul online cu, ”da, ar fi o idee bună”, adică Cimitirul Central din municipiul Bacău, că despre acesta este vorba, ar trebui ascuns de ochii lumii cu niște ”panouri înalte”, că, deh, sunt unii mai nevricoși din fire și se pot speria când trec pe lângă el sau pentru că, pur și simplu, nu ”dă bine” la imagine. La imaginea cui?
Desigur, este posibil ca pentru domnul viceprimar Cristian Ghingheș, el fiind cel cu ”bună idee, o să cer soluții…”, noțiuni ca Patrimoniu, Memorie, să nu spună mare lucru. Pentru unii dintre băcăuanii care scormonesc în arhive și, după mari eforturi, reușesc să aducă la lumină o bijuterie de document sau un loc plin de semnificație pentru istoria urbei noastre, lucrurile stau cu totul altfel.
Mihai Ceucă- documentarist, maximafilist, membru în Asociaţia Filatelică Română, membru de juriu naţional în filatelie, din 1988, Cetățean de Onoare al Municipiului Bacău:
„ …dl Cristian Ghingheș, mai bine dați jos crucile din cimitir… Vă e jenă să vă uitați spre locurile sacre în care dorm înaintașii? Îngrijiți cimitirul ca omagiu și respect adus celor ce odihnesc acolo! Mergeți în cimitirele din țările occidentale să vedeți atitudinea civilizată a cetățenilor. Amenajați locuri cu scule de îngrijire, instalați surse de apă, faceți planul cimitirului, aplicați legea patrimoniului pentru monumentele funerare-operă de artă. Cel mai simplu și mai degradant este să „ascundeți mizeria sub covor!”.
Desigur, orice ”ales” are posibilitatea să propună, să gândească o strategie administrativ-politică. Să preia o sugestie a unui alegător și să o transforme sau să încerce să o pună în practică. Lipsa de discernământ ori poate disperarea pierderii unui capital electoral, îi face uneori pe cei care conduc vremelnic o instituție cu putere de reprezentare publică să accepte din neștiință sau din calcul politic cinic orice idee, oricât de dezastruoasă și vituperantă ar fi aceasta pentru memoria înaintașilor. Știe oare viceprimarul Ghingheș că domnul Mihai Ceucă, septuagenarul Mihai Ceucă- păstrătorul memoriei orașului- a descoperit, recent, pe speze proprii locul unde este înmormântat unul dintre cei mai longevivi primari ai Bacăului?
„Uitat astăzi de urmașii și urmașii urmașilor concetățenilor săi, Leon Sakellary a fost unul dintre cei mai longevivi, în funcție, primari ai Bacăului. A servit comunitatea băcăuană în mai multe „reprize”: 1886-1887, 1890-91, 1896-97, 1901-07 și 1922-1926. Astăzi, se odihnește într-un mormânt abandonat și aflat în paragină, la câțiva pași de intrarea în biserica cimitirului Central”– MEMORIA MORMINTELOR (III)
Știu oare acești ”politicieni” ca Ghingheș că același neobosit Ceucă a identificat și mormântul familiei Grivel? Cine a fost Grivel? Hei, asta, dragă politicianule, nu se învață la Școala de Vară a partidului, indiferent că e PSD sau altul, și nici măcar la bustul generos al doamnei Mungiu-Pipidi. Aici e nevoie de o altă aplecare…
În municipiul reședință de județ nu doar starea Cimitirului Central este probelmatică, ci și a celui Evreiesc. Nu sunt oare și evreii tot morții noștri? Nu cumva au scris o pagină de istorie concludentă în târgul pe care, deloc în sens antisemit, îl numea până și Bacovia în paginile sale cu acest termen, datorită numărului mare de membri ai acestei comunități? Până și filiala noastră, a Uniunii Ziariștilor Profesioniști, poartă numele unui jurnalist și scriitor de origine evreiască, îl numesc aici pe Marius Mircu, fratele cunoscutului academician Marcus Solomon! (Pentru vicele Ghingheș: Părinții lui Bacovia, îi chema Vasiliu, odihnesc tot în Cimitirul Central!, ar trebui pusă o placă indicatoare care să precizeze acest fapt, nu un gard supraînălțat care să ascundă Istoria!).
Un apel la cinstirea memoriei face, aproape cu disperare, și scriitoarea Cristina Ștefan, vicepreședinte USR-filiala Bacău (Uniunea Scriitorilor din România, nu altceva, să fie limpede!)
„De necrezut! Ce oameni își reneagă înaintașii până la a le necinsti memoria? Stăm cu clădirile ruinate din centrul orașului, cu casa dărâmată a lui Vasile Alecsandri, cu Teatrul Municipal gata să cadă peste trecători și ei vor să „mascheze” cimitirul?”
Desigur, Cimitirul Central din Bacău nu e vreun Père-Lachaise, nici măcar vreun Bellu ca grandoare și maiestuozitate a monumentelor funerare ori a numelor celor adormiți. Dar, e al nostru! E cartea noastră de vizită! E indicatorul cel mai tainic a ceea ce suntem!
Și, totuși, îl avem acolo, pe căpitanul erou Ioan Boroș care a fost ucis de sovietici în timpul ocupării ținutului Herța pentru că a încercat să oprească pătrunderea acestora într-un teritoriu românesc care nu făcea parte din teritoriul cedat prin ultimatumul URSS. La câteva săptămâni după moartea căpitanului, s-a născut fiica sa, Ioanița. Oare urmașiii ofițerului ar trebui să se zgâiască după vreun gard, eventual să-l sară, pentru a ajunge la mormântul strămoșului?
Îi mai avem înmormântați, tot aici, pe pictorul Nicu Enea, pe poetul Grigore Grandea, pe Constantin Enea… Dar poate că nu trebuie știut sau văzut nici mormântul celui care a fost maiorul Constantin Ene! O fi rușinos și de-a dreptul înspăimântător să se afle că aici odihnește ofițerul care în ziua de 7 noiembrie 1877 a condus primul eşalon de atac pentru cucerirea cetăţii Rahova? Ultima dorinţă a eroului a fost să fie înmormântat la Bacău – localitatea unde s-a născut şi unde se afla şi familia sa. (Maiorul Enea a fost inițial înmormântat provizoriu la Ghigen (un sat de lângă Rahova), iar corpul său a fost adus la Bacău şi reînhumat cu onoruri militare la data de 17 noiembrie 1877 în Cimitirul Central din Bacău).
Am scris aceste rânduri pentru a încerca să-i scutesc de pierderea unui timp și a unei energii prețioase pe ”decidenți” precum vicele Cristian Ghingheș, cel cu ”vom căuta soluții” și ”ideea e bună”. Sunt convins că în loc să atneteze la memoria patrimonială și afectivă a băcăuanilor, cu timpul și energia consumate cu astfel de proiecte ignobile ar putea măcar curăța bălăriile din oraș sau dărâma ”cașcarabeta” aia de la Piața Centrală pentru care am făcut sesizare, am comis și un reportaj ( ”obiectivul” se află pe fișa postului domnului vice Ghingeș), dar este încă acolo după trei luni. Tare aș paria că va mai sta cel puțin trei, deși n-are aviz de construire! Nu același afirmație aș îndrăzni să fac, în condițiile date, și despre Cimitirul Central.
