Sebi Șufariu
Dacă ar fi să mă uit la portretele a trei lideri care par să decidă soarta lumii, Donald Trump, Vladimir Putin și Xi Jinping, văd următoarele: emfaza clovnului sătul, disperarea dictatorului decrepit și pânda tigrului.
De la Trump aș reține în primul rând grimasa, rictusul gurii. O tăietură de satir dezabuzat care ar mai forfeca. Apoi, o privire arogantă de negustor care a vândut și ar vinde gheață și la Polul Nord. Vocea de John Wayne, de coloniziator care luptă încă cu triburile amerindiene. Totul în el arată a neguțător bătrân, încercat, care încearcă să-și exercite încă abilitățile. O figură clar histrionică. Un încruntat ale cărui riduri arată pe de o parte măreția Americii, pe de altă parte decăderea ei.
Vladimir Putin are o fața pe care Jonathan Demme a vrut, și a reușit de minune, să i-o dea lui Hanibal Lecter/Antonhy Hopkins în “Tăcerea mieilor”. Un psihopat cu maniere de om de lume, spoială câștigată în lungulul stadiu din fosta Republică Democrată Germană unde a fost kgb-ist de nădejde pe vreme de pace rece și, cum avea să se vadă, pe vreme de război semi-cald.
De altfel glumele și amenințările lui constante de aici vin. URSS au stat cinci decenii în juma’ de Europa, mă rog, Evropa, loc de unde și-a hrănit permanent egoul disprețului cu umilința nemților învinși, ca și în general cu supușenia Europei de Est.
L-aș descrie ca fiind cel mai rece sentimental. Un tip pur sovietic în care prevalează în același timp, dar și alternativ, iubirea de o patrie, ura față de semeni, dragostea față de omenire, disprețul față de om.
Xi Jinping are înfătișarea unui președinte împărat. Curioasă simbioză între un republican și un monarh, dar rafinatul conducător al Chinei numai că nu o proclamă.
După toată experiența post imperială și epoca Mao, liderii chinezi au încercat să se convingă că sunt cei mai democrați dintre comuniști. De la Ciu Enlai la Jinping, China a ajuns de la a se împotrivi la a impune. Actualul lider chinez are chipul unui împărat din Orașul Interzis. Întâlnirea lui cu Putin de anul trecut îi trăda satisfacția de han tătar căruia îi revenise rândul să încaseze birul. Privire de fiară încă nesătulă. Atentă. Jumătate din privire seamănă cu privirea somnolentă a lui Stalin. Djugașvili, așa cum se înfățișa în portretele cu care se defila în epocă, avea figura unui șarpe constrictor sătul, care-și mistuia în supremație totală prada. Jinping are figura unui tigru care și-a scos ghearele, dar încă nu știe când și pe cine să atace. Un tigru care a învățat însă că rușii sunt europeni cu ei, dar mai asiatici decât japonezii, așa cum japonezii au învățat că din imperiu poți ajunge ciupercă atomică pe degetul lui Truman.
