PNL Bacău se opune ferm și categoric oricărei creșteri a taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026. Aceasta nu este o poziție de conjunctură, ci una clară, consecventă și susținută în timp, pe care Partidul Național Liberal a exprimat-o constant în ultimii ani.
Creșterea taxelor locale reprezintă o soluție simplistă și profund nedreaptă, prin care actuala administrație a municipiului Bacău încearcă să transfere asupra cetățenilor costurile propriilor decizii greșite: împrumuturi excesive, cheltuieli neinspirate, investiții fără prioritate și un management bugetar defectuos.
PNL atrage atenția că bacăuanii sunt deja împovărați de creșterea costului vieții, iar orice majorare de taxe în 2026 ar însemna o lovitură directă asupra familiilor, pensionarilor și mediului de afaceri local.
Un exemplu clar al modului greșit în care actuala administrație a ales să guverneze îl reprezintă taxa de salubritate de 365 lei/an impusă pe apartament. PNL s-a opus de la bun început acestei taxe, a contestat-o public și a susținut demersurile juridice împotriva ei. Instanța de judecată ne-a dat dreptate, anulând prevederile prin care această taxă a fost impusă, confirmând astfel că PNL a avut o poziție corectă, responsabilă și în interesul cetățenilor.
Decizia instanței demonstrează fără echivoc că problema municipiului Bacău nu este lipsa banilor, ci lipsa competenței administrative. În loc să corecteze erorile de management, actuala conducere încearcă din nou să apeleze la soluția facilă: creșterea taxelor.
PNL Bacău respinge ferm această abordare și afirmă răspicat că bacăuanii nu trebuie să plătească pentru greșelile administrației Viziteu.
Partidul Național Liberal va vota împotriva oricărei propuneri de majorare a taxelor locale pentru anul 2026 și solicită tuturor consilierilor locali responsabili, indiferent de partid, să nu gireze politici care afectează direct nivelul de trai al cetățenilor.
PNL propune o alternativă clară: disciplină bugetară, reducerea cheltuielilor inutile, prioritizarea investițiilor cu impact real și atragerea fondurilor europene. Nu taxe mai mari, ci o administrație mai competentă.
Sursa: Comunicat de presă Grupul consilierilor locali ai PNL Bacău













