Cronică de Sebi Șufariu
După “Vrăjitoarele din Salem”, piesă care a deschis stagiunea 2025-2026 la Teatrul Muncipal “Bacovia”, sâmbătă, 15 noiembrie, a avut loc premiera unei comedii: “Crimă la Hotelul Howard Johnson’s”.
La prima vedere, citind doar afișele ai putea fi înclinat să crezi că orice ar urma după impactul teocratic, crucificator, al “Vrăjitoarelor”, după creuzetul în care s-au topit emoții violente, domestice, exorcizate public și încă parte din ziua de astăzi, tot ceea ce ar urma, ma ales dacă este vorba de o comedie, nu poate fi decât o transpunere facilă a unui oarecare scenariu. Alternanța dramă— comedie poate fi un experiment frisonant, dedublând abil dispoziția ludică a unui public fidel și parțial inițiat, dar piesele se decantează separat, prin propriul destin.
Analizată doar din perspectiva comediei a cărei premieră a avut loc sâmbătă seara pe scena Municipalului băcăuan, “Crimă la Hotelul Howard Johnson’s”, ar putea fi descrisă ca evansecența unei șampanii, poate chiar cea deschisă de Mitchell la final, pentru a saluta Noul An. Replicile sunt scurte, percutante, au conotații ușor de prins, catch care poate acoperi lejer două generații, situație deloc surprinzătoare mai ales dacă ne amintim de “Saved by the Bell”, una dintre peisele de succes ale coautorului scenariului, Sam Bobrick.
Evident, orice amantlâc are zona sa de umor, depinde, ar spune unii, de care parte a patului te afli.
În “Crimă la Hotelul Howard Johnson’s”, nu e simplu însă să fii nici amant, nici soț încornorat, nici chiar soție/ amantă/amantă care își înșală amantul. Noroc de faptul că nu funcționează pistoalele sau nervii trăgătorului, funia e second-hand și aruncatul pe fereastră e ca la pisici: nouă vieți într-un singur spectacol.
Regizorului Mădălin Hîncu pare să fi empatizat cu fiecare dintre posibilele situații sau chiar permutări din sală, pentru că a dus emaptia aceasta la paroxismul trăirii: e cool să fii amant, dar la fel de funny e să fii soț încornorat și, de ce nu, soție-amantă, acolo, într-un colțișor al inimii. Bună mișcare!
Pe capricioasa Arlene îți vine să o iei acasă și să o lași să te ucidă în voie. La un moment dat Kiki Simion atinge chiar un vârf al serii, cu Arlene, într-un colț de sofa, între isterie și duioșie prefăcută, aproape lipindu-se de scaunul tău de spectator masculin prin cochetăria graduală a tehnicii care, brusc, ți se pare pregustată cândva. Stomatologul Mitchell Lovell este desigur făcut să lase doamnele și domnișoarele ca la…dentist. În mare parte, judecând după reacțiile discret surprinse, Adrian Ionescu, a reușit să-i scoată în evidență farmecul de faun insațiabil și mare amator de culori țipătoare. Adrian trece lejer de la o dispoziție la alta, e un macho care ar iubi orice, femeie, bărbat, chiar si pe el însuși.
Triunghiul crimei de amor nu se închide cu soțul, Paul, ci dimpotrivă se deschide spre altă empatie. Așa nătâng spre cale de a se deștepta, Paul reușeste prin Ștefan Huluba să te facă să-i arunci măcar un fular violet, să-i facă față păunului Mitch în opera de seducere a năzuroasei amante.
În cele din urmă nu-ți rămâne decât să arunci cu aplauze pentru o piesă de teatru căreia îi simți focusarea, deși jocul e înșelător de fluent, un spectacol care se aseamănă cu o șampanie spartă pe loc într-o dilatare a timpului de un ceas și jumătate, cu zeci de replici strânse în emoția exploziei.
De mirare cum un decor atât de minimalist a putut ține la un loc personaje atât de dinamice, dovada că abilitatea lui Răzvan Bordoș de a organiza scenografia a fost din nou un plus. Ingrediente care cu siguranță au făcut ca atât premiera de sâmbătă, cât și spectacolul de duminică, să se joace sold out!
Regizorul Mădălin Hîncu a avut în față un text semnat de scenariștii americani Ron Clark și Sam Bobrick, pe care l-a tradus — o traducere reușită este o nouă viață a textului — la care s-a adăugat talentul celor trei actori: Kiki Simion, Adrian Ionescu și Ștefan Huluba. Hîncu, 32 de ani, (de altfel în media celor implicați în criminologia teatrală de sâmbătă), a pus accent pe un gen fluid, cu zone de impact audio-vizual, o comedie modernă, după care nici măcar coarnele renilor care se vor atașa, inevitabil, în perioada următoare de portierele autoturismelor, nu vor mai părea caraghioase.
