Desigur, nu puteam conduce și vedea clar. Apoi, la o răspântie, pot opri și mă delectez. Murala care-mi amintea pe Solomon Marcus! O realizaseră! Era acolo pe peretele unui imobil aflat la doi pași de locuința de pe vremuri a familiei, de care fratele, jurnalistul Mircea Mircu, povestește în ”Croitorul din Back” ori în ”M-am născut să fiu reporter”.
Este superbă. Cu un an în urmă, îl înfățișaseră pe poetul George Bacovia, pe peretele unui bloc de pe strada ”Banca Națională”.
De alte luni, de ceva ani, povestesc viața Bacăului prin culori și o pasiune de nedescris. Aș glumi, spunând că, în ritmul acesta, dacă de pe acum s-ar naște un poet ca George Andone Vasiliu, nu cred că mai avea vreo șansă la gri și ftizic.
O, da, aș vrea să-i văz pe Nicu Enea, dramaturgul Ion Luca și Agatha blocându-mi traficul și privirea. Cu siguranță pe Pavel și Ana Cristea, ctitorii primului Spital al municipiului Bacău, shimbând prespectiva dinspre nerecunoștință spre arta care salvează memoria marilor binefăcători.
Până atunci, cred că toate culorile care n-au apucat să fie zugrăvite, vocalele pierdute printre blocurile cenușii unde cândva se înălțau grădini imense în care m-aș fi pierdut recitând, visează la verticalizări și, culmea, la ceea ce visează, tăcut, un întreg oraș, parcă peste noapte, împlinește ZID ART.
ZID ART este Poezia însăși care a coborât pe ziduri pentru că în manuale nu a avut nimeni sclipirea de a o transforma în metaforă.
