A confunda religia cu manifestările ei extremiste, cu talibanii care agită apele în orice manifestare a unui sentiment cu posibil impact mistic, mi se pare a fi Iuda, ăla care nu s-a spânzurat, dar care oferă, mereu, crengi aparent solide de vânzare.
Ce aveți voi în comun cu spiritul de sacrificiu al martirilor?
Boscorodiți ca babele despre o istorie confiscată.
Lui Dej și Nicolscki le-au ieșit perfect planul. Au înjosit la maximum foști doctrinari.
Au ieșit de acolo oameni de a căror moralitate m-am înspăimântat cândva.
Am rămas uimit într-o conversație cu un celebru monah că tot ceea ce era valoros venea doar dintr-o zonă extremistă.
Mi-am permis, cu martori, să obiectez, ce-i drept timid, impresionat de aură.
Nu. Nu este așa niciodată.
Progresul cultural, economic, apare după cel puțin 2-3 generații care cultivă o ridicare spirituală.
Nicio realizare nu poate fi doar opera stângii sau dreptei extremiste!
Nu poți construi cu ură sau în numele ei. Orice doctrină care derivă din Cain nu este creștinism. Nici altă religie. Este doar politicianism.
Când Titus a distrus Ierusalimul era perfect indiferent față de o religie. Dacă Iosef Flavius a devenit un cronicar de excepție, martor al celebrului măcel din anii ’70, asta nu l-a făcut mai puțin evreu decât roman, așa cum nici carpii care habitau prin zona Moldovei superioare, nu au fost mai puțin daci în timp ce deveneau cei mai romani dintre romani.
Dacii, toate populațiile indo-europene, dar și cele turanice, slave, fino-ugrice, nu au fost niciodată creștini de la sine, așa cum, fariseic, propovăduiesc purtători de tarabostes, religia — a lega, a-l relega pe OM de Dumnezeu, a venit de la, culmea, bietul soldat roman! Poate un mercenar din Asiria, Capadocia, poate Beirutul de astăzi.
Dacii nu erau creștini. Erau politeiști, credeau în zei. Și nu au avut Biblie. De fapt, nu au avut aplecare către scris.
Da, este un miracol că am reușit să supravețium între atâtea furtuni.
Dacă, de exemplu, nu am fi fost de partea învingătorilor în Primul Război Mondial, am fi fost, conform unor visuri imperiale, o colonie, un fel de “Belgia” redusă la a fi tampon față de Rusia la gurile Dunării.
“Bonjuriștii”, ăia care se îmbrăcau “nemțește” la mijlocul secolului 19, au fost fii de boieri, aristrocrați mai mari sau mai mici, care și-au trimis odraslele la studii în Franța sau Prusia.
Din câte știu, cred că în memoriile lui Radu Rosetti, un singur neam de al lor preferase Sant Petersburg ca instrucție. Oraș înființat, și ăla, de Petru cel Mare după ceva turnee europene.
Religia nu este de a-l confunda pe Om cu Dumnezeu, dar nici de a-i desparte.
Dumnezeu vorbește întotdeauna prin oameni. Unii au însă pretenția că vorbesc în numele LUI.
Jocul de-a Mesia se vinde încă bine.
