Sebi Șufariu
Cea mai importantă lecție care a fost predată, indirect, cu ocazia a ceea ce am putea numi ”scandalul de la Clubul Sportiv Școlar Bacău” a fost, în cele din urmă, exemplul oferit copiilor. Aceasta dincolo de avatarurile unei situații tipice, caracteristice sportului juvenil în general, dar care are și notele ei particulare: management defectuos de-a lungul anilor, lipsă de comunicare, servilism în relația cu Inspectoratul Școlar, instituție de altfel semi-inutilă.
Copiii au văzut, au simțit că cineva îi apără. Este marele câștig de după zecile, sutele, miile de ore de emoții, după banii cheltuiți, după sumele investite din propriul buzunar în volei, handbal, baschet, etc. S-ar putea conchide: în fond, o altă generație care împrumută Clubul Sportiv Școlar, Inspectoratul și, de facto, Statul român, așa cum fac de altfel părinții încă de la grădiniță, de la clasa zero, de zeci de ani! Numai că de această dată părinții se vedeau obligați să plătească tot. De la înscrierea în Campionat, la deplasări, tot. Și, firesc, apăruse întrebarea: atunci, pe cine mai reprezentăm noi? Clubul Sportiv Școlar? Pe noi înșine? Pe nimeni?
”Cazul CSȘ Bacău”, conflict temporizat momentan cu promisiuni solemne, este poate un câștig chiar mai important decât o clasare pe podium. În fond, sportul tocmai despre aceasta trebuie să fie: să educe caractere, să le fortifice voința, să cultive spiritul competițional, dar și ideea generoasă a solidarității. Într-o luptă cu un sistem profund viciat aceasta este doar o gură de oxigen. Cangrena financiară a unui Stat care plătește sume imense pentru funcționari inutili sau pentru instituții paralele care se ocupă fix cu același lucru este pe cale să înghită nu doar un campionat de volei, ci viitorul nostru pe mulți ani.
Revenind la cazul analizat, chiar putem vorbi de o victorie morală. Cine se așteaptă însă ca după aceste evenimente să curgă banii către sportul juvenil s- ar putea să aibă o mare deziluzie! Vremurile grele abia au început și ghiciți cine vor fi printre primii sacrificați? Credeți că politicienii care sunt autorii acestui dezastru au înțeles ce se întâmplă? Au vreo remușcare, vreo tresărire?
Zâmbetul cinematografic al unui funcționar public care știe că oricum își va lua salariul și este acoperit de decizia altor șefi, acoperiți la rândul lor de umbrela politică a altor lideri, nu va ține loc nici de cantonamente, nici de meciuri.
Cred că pentru copiii noștri va rămâne amintirea unui altfel de 1 iunie, a unei veri când o etapă a fost câștigată în prelungiri chiar dacă meciul se anunțase pierdut. Și, poate, la rândul lor, cândva, vor ști ce au de făcut atunci când destinul cu gura strâmbă le va spune: nu se poate, gata, nu mai e nimic de făcut!
Dar poate că în clipa în care vor ajunge în locul nostru, la vârsta noastră, nu vor mai fi nevoiți să facă proteste pentru ceea ce Constituția le garantează. Poate că toate acestea vor fi o amintire nebuloasă, de care îți aduci aminte ca de o ploaie de vară care te-a surprins în câmp, iar răcoarea amintirii nu are forța de a mai întuneca vreun orizont.
