930 karateka din 31 țări au participat în acest sfârșit de săptămână în Chalkida, Grecia, la Campionatul Mondial de Karate SKDUN (destinat centurilor maro și negre) și Cupa Mondială de Karate SKDUN (destinată pentru Kohai – începători până la centura albastră inclusiv).
În prima zi a competiției (29.09), sportivul Ionuț Cășeru a devenit campion mondial la Kumite individual (veterani -82kg), după care au venit și rezultatele sale ca antrenor. La Cupa Mondială SKDUN, sportivii antrenați la Clubul Sportiv “Dan Botezatu” Bacău au obținut o salbă de aur și de argint, astfel:
– Dospinescu Alexandru – argint la Kumite individual juniori -67kg;
– Popa Marta – argint la Kata individual junioare și aur la Kata Duo seniori fete (cu Ioana Năstase);
– Năstase Ioana – argint la Kumite individual junioare -54kg, aur la Kata Duo seniori fete (cu Marta Popa) și argint la Kata Duo seniori mixt (cu un sportiv din București, Marin Ștefan);
– Dospinescu Mara – aur la Kata individual senioare, argint la Kata Duo senioare (cu Botezatu Corina) și argint la Kumite individual senioare;
– Botezatu Corina – aur la Kumite individual senioare și argint la Kata Duo senioare (cu Mara Dospinescu).
Antrenorul/sportiv Ionuț Cășeru ne spune despre aceste două competiții de top: “Aducem acasă 4 medalii de aur și 6 de argint, iar acest lucru spune multe despre Clubul făcut în onoarea lui Dan Botezatu.
Alex confirmă aurul de la europene, ajungând din nou în finală la Kumite, însă din cauza neatenției a pierdut în prelungiri.
Junioarele Marta și Ioana au împărțit argintul la probele de Kata și Kumite, Marta luând locul 2 la prima sa competiție internațională la Kata, iar Ioana pierzând finala la Kumite în ultimele secunde, deși a condus mai bine de jumătate de meci.
Mara și Corina au împărțit aurul la senioare, Mara luând locul 1 la Kata, iar Corina locul 1 la Kumite, probă unde finala a fost între cele două sportive.
La Kata Duo, mi-am mai atins un alt obiectiv, ambele echipe luând aur (Ioana și Marta) și argint (Mara și Corina).
Din păcate, doi componenți ai lotului nostru prezent în Grecia nu s-au întors acasă cu medalii. La Campionatul Mondial, Miron Ioan a intrat în finala de 4 la Kata individual seniori, centuri maro, însă o ultimă modificare de regulament a schimbat poziția a doua din care pleca în cursa spre medalii și a ajuns în afara podiumului. De asemenea, la Cupa Mondială, Coșerariu Robert s-a clasat pe locul 5 la Kumite individual juniori +67kg, dar e pe un trend ascendent și va reveni cu siguranță între medaliați, mai ales că la Cupa României de acum 4 luni și-a depășit într-un final bariera mentală în finală și a devenit campion.
Personal, dedic aurul mondial familiei mele, care a fost lângă mine și m-a sprijinit în toate momentele grele de până acum. Iar celelalte medalii le dedicăm celui care mi-a fost antrenor, mentor, șef profesional, coleg de serviciu, frate mai mare și un Om adevărat…Dan Botezatu. Arigato gozaimashita, Sensei!”