Sebi Șufariu
Emiterea certificatului de urbanism, respectiv a autorizației de construcție a ținut cont de Planul Urbanistic General din anul 2010 care nu are evidențiat traseul conductei de aducțiune! Aceasta este una dintre primele concluzii comunicate de autorități în cazul deja celebru al imobilului din comuna Mărgineni construit peste zona de traversare a conductei de aducțiune de la Valea Uzului. Concluzie care ridică, iarăși, o serie de alte întrebări.
Cum este posibil ca traseul unei conducte binecunoscut de zeci de ani să nu fie evidențiat în PUG? Că un oarecare a decis, cazuri sunt o sumedenie în jurul nostru, să construiască alandala, e altă problemă. Că s-o fi ”înțepat” la conducta care îi trecea prin bătătură, iar e o altă problemă. Dar cine a întocmit PUG? Să înțelegem că acolo putea construi oricine, orice? Dacă se construia acolo o școală, o grădiniță, un centru medical, un azil bunăoară, că tot e vie amintirea nenorocirilor din aceste cămine, și dacă se întâmpla vreo altă nenorocire? Desigur, autoritățile vor cerceta, vor aștepta să se întoarcă proprietarul pribeag acasă, să confrunte actele, etc, dar și asta deja e poveste. Rămâne întrebarea: cum se poate construi în România peste orice magistrală de apă, gaz, etc, fără ca nimeni să știe ce este îngropat în pământ, și cum s-a făcut ca din 2010 când s-a emis autorizația de construire nimeni, dar absolut nimeni dintre autorități nu s-a întrebat de ce nu a fost efectuată recepția unei clădiri, a unei proprietăți, deși fuseseră plătite de mult cotele aferente ISC, iar termenul autorizației de construire era cu siguranță depășit.
În perioada menționată, Primăria Mărgineni a fost condusă de Marcelin Șolot de la PSD, edil care și-a pierdut 12 ani mai târziu funcția în urma unei condamnări definitive pentru abuz în serviciu.