”După ani buni în care s-a perpetuat o stare de inechitate la adresa personalului care, deși deservește activitatea din învățământ în mod nemijlocit, nu avea același statut precum cel care deja aparține corpului didactic auxiliar, consider că am reușit să reparăm prin această inițiativă inavertența profesională a unor specialiști”, a declarat deputata PNL Bacău, Elena Hărătău.
Inițiativa legislativă la care Elena Hărătău este coinițiator se referă la următoarele categorii: auditor, consilier juridic, consilier, expert și referent din inspectoratele școlare județene/ale municipiului București. Proiectul a trecut de Comisia pentru Învățământ a Camerei Deputaților și este propus pentru a intra în vigoare începând cu data de la 1 septembrie 2022.
Actualele funcţii didactice auxiliare din învământul preuniversitar sunt stabilite în cadrul Statutul personalului didactic (Legea 1/2011) şi sunt următoarele: bibliotecar, documentarist, redactor; informatician, laborant; technician, pedagog-şcolar, instructor-animator, instructor de educaţie extraşcolară, asistent social, corepetitor. mediator şcolar, secretar, administrator financiar (contabil), administrator de patrimoniu.