Comunicat de presă
Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria acțiunilor Marie Skłodowska-Curie și este un eveniment organizat în fiecare an, începând din anul 2005. A atras până acum peste 1,5 milioane de vizitatori. Evenimentul oferă oamenilor de ştiinţă şansa de a intra în directă legătură cu publicul, iar vizitatorilor ocazia de a descoperi universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor.
Vineri, 24 septembrie 2021, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău îşi deschide porţile pentru o nouă ediţie a evenimentului. Vă aşteptăm în Campusul Mărăşeşti, începând cu ora 17, dar şi în format online, pe data de 25 septembrie 2021, între orele 12:00 – 20:00. Transmisiunile se vor face direct pe pagina de Facebook a evenimentului și, așa cum ne-am obișnuit, cercetătorii și experimentele lor ne vor îmbogăți cultura și ne vor oferi momente unice.
La finalul atelierelor, în seara de 24 septembrie 2021, în sala AI1 va avea loc o tombolă cu premii pentru participanţii la eveniment. În acest an, au pregătit ateliere în cadrul evenimentului toate facultăţile Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, precum şi următorii expozanți: Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău, Asociaţia Atelier Creativ-Recreativ Bacău și Liceul „Jacques M. Elias” Sascut.
Încă de la prima ediție, care a avut loc în anul 2005, Noaptea Cercetătorilor Europeni a fost un eveniment al inovației, care a adus știința mai aproape de oameni și i-a ajutat pe cei mici, dar și pe cei mari deopotrivă, să înțeleagă mai bine tainele vieţii, ale universului, a tot ceea ce ne înconjoară și să ia parte la experimente care mai de care mai inedite şi mai amuzante.
„Dorim să putem oferi publicului un eveniment frumos, cu interacţiune directă în câteva ateliere, dar să şi avem grijă de sănătatea celor dragi – ceea ce duce o altă parte din ateliere în mediul on line. Este foarte important să reușim în continuare să ajutam publicul să se apropie de știință, să o înțeleagă mai bine și să o îndrăgească, chiar și din confortul casei. Vrem să mulțumim partenerilor media care ne sprijină în fiecare an și care, astfel, promovează apetitul pentru știință și cercetare în rândul publicului”, au transmis organizatorii evenimentului de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Asemenea anilor trecuți, la Noaptea Cercetătorilor Europeni vor fi prezenți cercetători din numeroase institute de cercetare, universități și centre de inovare din peste 15 orașe din țară. Şi de data aceasta o parte dintre atelierele, prezentările și experimentele realizate de aceștia vor putea fi urmărite şi online, la nivel național.
Pentru detalii privind evenimentul la nivelul României accesaţi https://www.noapteacercetatorilor.eu/, iar pentru agenda evenimentului desfăşurat la Bacău accesaţi site-ul universității.
AGENDA EVENIMENT FAȚĂ ÎN FAȚĂ
BACĂU – UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU, CAMPUS MĂRĂŞEŞTI
24 SEPTEMBRIE 2021
Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie și își propune să arăte publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.
Vineri, 24 septembrie 2021, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău îşi deschide porţile pentru o nouă ediţie a evenimentului. Vă aşteptăm în Campusul Mărăşeşti, începând cu ora 17, dar şi în format online, pe data de 25 septembrie 2021.
Pentru o viziune asupra evenimentului, la nivelul întregii ţări, vă rugăm accesaţi https://www.noapteacercetatorilor.eu/.
La finalul atelierelor, în seara de 24 septembrie 2021, în sala AI1 va avea loc o tombolă cu premii pentru participanţii la eveniment.
AGENDA EVENIMENTULUI
Ora | Partener / Expozant | Descriere activitate |
17:00 | Deschidere eveniment – Parcul Campusului Mărăşeşti | |
17:30 | Facultatea de Inginerie – Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău Departamentul de Energatică, Mecatronică şi Ştiinţa Calculatoarelor | Vehiculele viitorului: Pneumobilul Vor fi prezentate prototipurile a două automobile cu propulsie integral pneumatică, participante la concursuri internaţionale, creaţie a studenţilor de la programul de studii Mecatronică. Pneumobilele au fost prezentate în cadrul Raliului Moldovei, desfășurat în perioada 16-17 iunie 2017 şi au participat la competiția PNEUMOBIL 2017, desfășurată în localitatea Eger, Ungaria. Parcul Campusului Mărăşeşti Coordonatori atelier: Petru-Gabriel Puiu, Dragoș-Alexandru Andrioaia |
17:30 | Facultatea de Inginerie – Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău Centrele de cercetare Chimie Aplicată și Inginerie de Proces şi Științe Inginerești Aplicate | Chimia, alimentele și sănătatea Chimia e în tot și-n toate. Pentru ca cercetarea si descoperirea stau la baza dezvoltării omenirii si pentru ca „suntem ceea ce mâncam”, va invităm la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2021, pe toți cei pasionați de cercetare, să descoperim împreunăuniversul chimiei din alimente, prin activitățile științifice și educative desfășurate împreună cu studenții/elevii și cadrele didactice. Sălile AI17/AI15, etaj I, corp A Coordonatori atelier: Alisa Aruş, Nicoleta Platon, Oana Patriciu, Ana-Maria Roşu, Gabriela Munteanu |
17:30 | Facultatea de Ştiinţe – Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău Departamentul Biologie, Ecologie şi Protecţia Mediului | Viața privită prin lumina microscopului Microscopul este instrmentul care a permis descifrarea universului care stă la baza vieții. Fiecare organism, indiferent de complexitatea lui, este format din elemente de bază, care poartă numele de celule. Fiecare celulă este un adevărat univers, în care micile componente din structura sa contribuie la vitalitatea si starea de sănătate a organismului din care face parte. “Povestea” fiecărei celule poate fi descoperită prin intermediul microscopului – membrana celulară, citoplasma cu organitele celulare și nucleul care adăpostește cromosomii – sediul informației genetice. Orice modificare care afectează numărul și structura cromosomilor determină apariția de mutatii care perturbă echilibrul de functionare al celulelor, țesuturilor și uneori al intregului organism. Prin intermediul preparatelor microscopice, realizate la organisme vegetale, vom putea evidenția membrana celulară, citoplasma, cromosomii, unele aberații cromosomiale induse de substante cu efect mutagen. Se pot realiza fotografii la microscop, imaginile fiind o amintire a acestei activități minunate realizate cu toți cei care doresc să cunoască fascinantul univers văzut în lumina microscopului. Sala AI1, etaj I, corp A Coordonatori atelier: Diana Maftei, Danela Nicuţă |
17:30 | Facultatea de Ştiinţe – Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău Departamentul Biologie, Ecologie şi Protecţia Mediului | Microbiomul, un univers enigmatic! Microbiomul reprezintă un ecosistem vast, de o complexitate extraordinară, fiind considerat de specialiști „al doilea genom uman”, fiecare individ având un microbiom unic. Dacă de cele mai multe ori oamenii asociază bacteriile cu agenții patogeni, tehnologiile avansate de secvențiere a ADN-ului au permis examinarea genomurilor comunităților microbiene și identificarea microorganismelor necesare unui corp sănătos. Putem, oare, considera că microbiomul susține starea de sănătate a omenirii? Vă asteptăm în LABORATORUL DE MICROBIOLOGIE pentru a explora acest univers fascinant, MICROBIOMUL! Sala AII13, etaj II, corp A Coordonator atelier: Dumitra Răducanu |
Prorector pentru etica și imaginea universității, Conf. univ. dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU