Sebi Șufariu
Sper să mă înșel, dar campania electorală 2024 care a furat deja startul, are toate șansele să fie una a violenței. Nu mă refer la violența verbală, aceasta e deja omniprezentă, ci chiar la cea fizică, de maidan. Paradoxal, în timp ce „bombardierii” se luptă deseori pe tik-tok cu spada limbajului, mai mult sau mai puțin articulat, parlamentarii renunță foarte ușor la a…parlamenta, la elocință, și trec direct la injurii și îmbrânceli. Urmărindu-i pe ”aleșii” neamului te întrebi pe bună dreptate: unde sunt bombardierii, în Parlament sau în afara lui? Impresia defavorabilă accentuată în ultimul timp de violențele în cascadă este opera bufă a unor aventurieri în ale democrației.
Violențe, verbale sau fizice, au mai existat, există chiar și la case mai mari, adică cu pretenții cu un grad de civilizație mai mare. Văzând însă cum se bruftuiesc însă actualii în plen, chiar ți se face dor de ”epoca” Vadim, iar amintirea unui Mircea Ionescu Quintus este deja un balsam. Vadim te devasta cu replica plină de umor, mustind de cultură — o altă față a abjecției, abjecția estetică —, parlamentarii de astăzi precum Daniel Ghiță (PSD), George Simion (AUR), Dan Tanasă (AUR) și ”independenta” Șoșoacă, lovesc cu ce au la îndemână. Sunt convins că dacă ar fi fost față către față, fără martori și camere de vederi, fostul luptător K1, Daniel Ghiță, nu s-ar fi sfiit să-i ardă un upercut și un picior în cap senatorului USR, Sebastian Cernic! În văzul lumii, s-a ”mulțumit” doar să-l tragă de urechi și să se mire: „Ce, n-am voie să te trag de urechi?”.
Astfel de exemplare sunt generate de două forțe care lucrează nu neapărat sincron pentru același scop: controlul politic asupra Puterii, deci a resurselor. Prima forță este reprezentată de partidele ”clasice”, PSD, PNL; etc, a doua de ”serviciile”, care dau ”glas și chip” unor tensiuni acumulate în societate pentru a le controla și, eventual, prin discreditare publică, a le neutraliza. Nu insist aici asupra cauzelor, aceastea sunt specifice, autohtone, și, parte, generate de contexte externe. E adevărat că în vremuri normale (care o fi aia normalitatea,când a fost ultima dată?), unul ca Daniel Ghiță n-ar fi trecut de nivelul de ușier sau bodyguard a lui Ciolacu, dar la fel de adevărat este că Marcel ”tabalgiul” cum l-a numit alt politician, n-ar fi ajuns mai departe de șef de CAP. Evident că somnul rațiunii naște monștri, iar faptul că nu e doar o metaforă o constată pe propria piele chiar cei care se hlizeau mai deunăzi când apăreau în public Șoșoacă sau Simion, cu circul lor ambulant cu tot.
Aici ajungem la următoarele cauze: Învățământul —Educația — Munca. Când tu, clasă politică care te-ai lăfăit în zeci de ani parlamentari, îți bați joc de viitorul unui neam, de unde vrei să-ți vină colegii care să te respecte, să-ți vorbească politicos și inovativ, care sunt capabili, vorba cuiva, să lupte până la ultima picătură de sânge pentru a avea dreptul să nu fii de acord cu ei?
Sunt convins că aventurierii democrației se vor duce spre nicăieri, dar nu pot admite că au apărut din senin. La fel de sigur sunt când spun că ne vor costa mai mult decât ne imaginăm. Mi-ar fi ușor, și m-ar încerca poate o oarecare și meschină satisfacție la gândul că ”așa vă trebuie”, dacă nu aș face parte volens-nolens dintre cetățenii acestei țări cu drept de vot. Deocamdată privesc circul cu simțul încă ascuțit de suprarealismul lui Kafka și nu mă gândesc că ne-am metamorfozat cu toții într-o gânganie monstruoasă supusă altor legități, ci doar că nu doar parlamentarii – parlamentari vor lua bătaie de la mardeiașii – parlamentari, ci și noi, alegătorii, vom fi altoiți fizic dacă nu vom vota cum zbiară unii. Cafturile se vor împărți precum altădată sacoșile cu ulei și pungi de zahăr, iar noi vom mai cere, pentru că, nu știu de ce, se pare că ne și place!
