DECLARAŢIE DE PRESĂ
Anual, în data de 26 iunie, se sărbătoreşte Ziua Tricolorului, sărbătoare instituită prin Legea 96/20 mai 1998. Ziua Drapelului Naţional a fost stabilită pentru data de 26 iunie 1848, dată la care Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – roşu, galben şi albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor.
S-a considerat că drapelul naţional este simbolul cel mai sfânt al românilor şi manifestările dedicate lui pot contribui major la formarea şi consolidarea sentimentelor patriotice. De altfel, în toate ţările lumii drapelul de stat are rolul de întărire a patriotismului, în jurul lui solidarizându-se, la bine şi la rău, fiecare popor. Un astfel de comportament nu poate fi acuzat de naţionalism şovin. Nicio formă de respect faţă de propriul drapel, nici o formă de punere a acestuia în evidenţă, nu pot fi etichetate critic.
Încă din 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, iar conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii”. Dacă steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru), şi un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
O altă informaţie o descoperim printre mărturiile unui francmason, Jean Alexandre Vaillant, potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic). Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt. Se pare că tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul patru al secolului XIX drept simbol naţional, aşadar cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa.
Poate pentru prima dată tricolorul românesc a fost înfăţişat public, ca simbol naţional, de către revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, care au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca „Frăţia”: „Dreptate – Frăţie” şi dându-i frumoasa denumire de „stindard al libertăţii”. În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, „zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în impresionanta Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”, a întregii naţiuni române.
Conform unei alte teorii, tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie sa fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
Consider că avem datoria de onoare, moştenită de la înaintaşii noştri, să cinstim aşa cum se cuvine drapelul naţional! Să nu permitem nimănui, niciodată, să aducă vreo ofensă acestui simbol sacru al poporului român!
Deputat PNL Bacău,
Elena HĂRĂTĂU
