În dialectica ”funcția crează organul”, afirmația lui Marcel Ciolacu dă precum gospodina pe răzor cașcavalul pentru garnituri. Acest ” „Buzăul nu e în Moldova, nu mă jigniţi”, arată un evoluționism darwinian care trece de la coada maimuței spre degetul opozabil o înțelepciune bananieră. Și dacă, într-adevăr, funcția crează organul, oare nu izolarea economică în care a fost ținută Moldova peste trei decenii a statuat procesul depreciativ al termenului?
Ca unul care am făcut armata- în parte – la o unitate de parașutiști din Buzău pot spune că fenomenul mi-e cunoscut, iar istoricul ține, așa cum știu cei mai vechi de prin perioada foametei din ‘46. Ciolacu, cu figura lui bonomă de chelner onctuos care pare că așteaptă mereu la colțul mesei un bacșiș bun, a găsit și el un prilej de a fi ”mai superior” cuiva. Adevărul este că domnul Ciolacu este un personaj fascinant. Rar am văzut pe cineva care să îmbine bonomia cu dorința de a supravețui politic. Nici nu cred că dl Ciolacu își pune problema reală a unei competiții. Pare bucuros și uimit în același timp că a supravețuit vreunei glaciațiuni politice și dă senzația că își descoperă încă o constantă poftă de putere chiar în timp ce se uită peste umăr și este gata să facă un pas în spate.
Fără dialectică acum și fără poze. Da, Moldova nu are autostradă pentru că ”strategii” partidului pe care acum îl reprezintă au văzut în zona estică și în Oltenia cea în care perfectul simplu este folosit, poate nu întâmplător, pentru a exprima, totodată, atât acțiuni trecute cât și prezente. Da, Moldova a rămas într-un stadiu de înapoiere pentru că baroni ca Dumitru Buzatu s-au plimbat ani buni cu portbagaje de bani fără să clipească. Da, Moldova este ”bună la suflet”, o pâine cladă din care s-au înfruptat mai toți, fără rușine, fără viziune. Ați jumulit-o, ați lăsat-o la urmă? Unde sunt liderii locali, indiferent de culoare politică, dar mai ales coregionalii politici ai domnului Ciolacu care să se fi bătut pentru Moldova din postura de parlamentari, miniștri, etc, așa cum au făcut-o încă de acum treizeci, douăzeci de ani, liderii din Vest?
Bruma de cultură a lui Marcel nu putea înăbuși cutuma verbală, actul reflex comparativ. Instinctul gregar a fost mai puternic. Egoul a triumfat. Este primul demnitar de rang înalt care spune public ceea ce spun mai toți: dă-i dracu’ de moldoveni! Un fel de recunoaștere a unei politici de Stat? Are oare cineva dintre politicienii locali curajul să-i spună lui Marcelino că ar trebui să nu mai treacă de Buzău cel puțin până nu vom circula pe autostradă de-a binelea?
În fond, Marcel Ciolaciu este exemplificarea perfectă a afirmației ”funcția crează organul”. Este genul care întâi scrie o carte, apoi învață să citească. Prima dată ajunge prim ministru, ulterior începe să existe. Până la Buzău. Mai încolo, organul, ca orice organ, decalotează adevărul cu un zâmbet de-a dreptul irezistibil. Aferim!
