𝗛𝗮𝗶 𝗰𝘂 𝗿𝗲𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮 𝗮𝗱𝗺𝗶𝗻𝗶𝘀𝘁𝗿𝗮𝘁𝗶𝘃ă, 𝗰𝘂 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮, 𝗺𝗮𝗶 𝘀𝗹ă𝗯𝗶ț𝗶-𝗺ă 𝗰 ”𝗠𝗶𝗰𝗮 𝗨𝗻𝗶𝗿𝗲”!

De fapt și acum 161 de ani a fost ca acum. Ba poate că acum nici măcar fiorul acela al unei elite care s-a bătut pentru un proiect de țară nu mai există. Proiectul ăsta însemna un nucleu moldo-valah care, așa cum s-a și întâmplat ulterior, să devină suport pentru românii din celelalte provincii aflate sub stăpânire străină. De fapt, nici actul prin care cele două state, Moldova și Valahia, se uneau formal printr-o genială manevră politică-alegerea aceluiași domnitor pe ambele scaune domnești- nu asigura deplina idependență-România rămânând încă 18 ani sub suzeranitatea Înaltei Porți cu spațiu de manevră necesar samsarilor antiunioniști.

𝘗𝘰𝘢𝘵𝘦 𝘢𝘳 𝘵𝘳𝘦𝘣𝘶𝘪 𝘢𝘴𝘵ă𝘻𝘪, 𝘤𝘶 𝘮𝘢𝘹𝘪𝘮𝘶𝘮 𝘥𝘦 𝘵𝘶𝘱𝘦𝘶,  ă 𝘷𝘰𝘳𝘣𝘪𝘮 𝘥𝘦 𝘥𝘰𝘶ă 𝘤𝘩𝘦𝘴𝘵𝘪𝘶𝘯𝘪:

  • Opoziția pe care majoritatea clasei politice a manifestat-o și care a dus la formarea ”monstruoasei coaliții” cu rezultatul cunoscut
  • Rolul elitei moldovenești care a reușit să treacă peste orgoliul regional și a mutat toată administrația, ĂŽn decurs de câțiva ani, ĂŽn București

Astăzi, Moldova, este cea mai ĂŽnapoiată provincie din România. PIB-ul regiunii Nord Est e o pantonimă. Concret, județele Bacău, Botoșani, Iași, Suceava și Neamț, care formează această zonă, au realizat ĂŽmpreună 107,1 miliarde lei, adică  mai putin de jumătate din suma atinsă ĂŽn anul precedent de București-Ilfov! Investiiții modeste, uneori la nivelul pe care le face o companie serioasă. Obsesia infrastructurii e un strigăt care a devenit ecou.

𝙁𝙖𝙨𝙤𝙡𝙚, 𝙘𝙞𝙤𝙡𝙖𝙣 ș𝙞 𝙎𝙛â𝙣𝙩𝙖 𝙋𝙖𝙧𝙖𝙨𝙘𝙝𝙚𝙫𝙖

Hei bine, în urmă cu 161 de ani lucrurile nu stăteau deloc așa. E adevărat, sub otomani dezvoltarea provinciilor românești a fost la fel de comunitară, aproape bară la bară, am zice noi astăzi. Concentrarea către sud a dus, constant, la un flux de capital către sud, chestiune pe care au acuzat-o și inclusiv ardelenii lui Iuliu Maniu care ezitaseră să vină total cu arme și bagaje în tabăra regățenilor. Mai mult, partea estică a Moldovei, Basarabia, a fost un fel de colțul clasei. Funcționari care, ca orice amploiați publici, mai comiteau câte o mită, o corupție, un trafic de influență, cei care nu erau în grațiile puternicilor zilei, erau ”surghiuniți” peste Prut. Parcă într-o contrapartidă permanentă cu rolul istoric al regiunii de est a României, Moldova a ajuns un fel de provincie de mâna a doua, poate doar Cadrilaterul să fi fost cotat la fel în perioada interbelică.

𝘾𝙡𝙞𝙤 𝙣𝙪 𝙢𝙖𝙞 𝙥𝙖𝙩𝙧𝙤𝙣𝙚𝙖𝙯ă 𝙄𝙨𝙩𝙤𝙧𝙞𝙖, 𝙘𝙞 𝙙𝙤𝙖𝙧 𝙘𝙤𝙣𝙨𝙚𝙢𝙣𝙚𝙖𝙯ă

În momentul de față predomină Iașul. Nu doar economic. Mai exact pelerinajul de Sfânta Parascheva din octombrie, sursă nesfârșită și repetitivă a unor știri și reportaje diverse. Despre Vaslui numa’ de bine. Ce ar mai de adăugat în afară de încă vreun banc?

Ar putea, atunci să consemneze. România are nevoie de o reformă administrativă clară. Cu fonduri proprii și europene prin care să decidă care e prioritatea, care nu e. Astfel, vorbăria goală, politicianismul ar primi un mare șut în fund, un imbold să joace hora ”Micii Uniri” pe banii proprii, nu pe cei ai contribuabililor!

Ar mai putea consemna că mie personal mi-e silă de  orice manifestare care are ca promotori mari ”manageri” care își recondiționează casele, așa ca din ĂŽntâmplare, cu aceleași firme care izolează cu polistiren ”cușca cățelului”, cărora le semnează condica adjuvanții numiți politic, care, ĂŽn principiu, sunt ăia care au blocat și acum 161 de ani reformele unui principe luminat. Dar, poate că domnița Clio va binevoi să le dea una peste botul nesătul cu care amestecă ”Mica Unire” cu mezalianțele lor de alcov.

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.