𝐋𝐮𝐦𝐢𝐧𝐚 𝐩â𝐥𝐩â𝐢𝐞 î𝐧𝐭𝐨𝐭𝐝𝐞𝐚𝐮𝐧𝐚 𝐝𝐞 𝐝𝐨𝐮ă 𝐨𝐫𝐢

✍ 𝓮𝓭𝓲𝓽𝓸𝓻𝓲𝓪𝓵

Citesc siderat, printre alte siderațiuni care circulă zilele acestea, despre o scenă petrecută ĂŽntre un polițist și un om al străzii. Reprezentantul legii tocmai ĂŽi ardea o amendă homelessului care se așezase pe trotuar cu farfuria de ciorbă ĂŽn mână. Cel care filma scena ĂŽl ĂŽntreabă pe omul cu uniformă, de ce ĂŽl amendează pe amărât. Acesta ĂŽi răspunde că își face meseria. La aceasta trecătorul ĂŽi zice că mai bine i-ar cumpăra homlessului o mască și niște mănuși decât să-l fericească cu procese verbale pe care acesta nu le va plăti niciodată.  Polițistul ridică din nou din umeri, nu-i treaba lui, el își face doar datoria. Iar măști nu primesc nici ei, polițiștii. Asta e scena. S-o revedem. Omul străzii primește o ciorbă și, flămând desigur, se așează pe trotuar și ĂŽncepe să mănânce. Pentru el o amendă e nimic. Știe că n-o va plăti niciodată. Covidul e un moft. El a primit de mâncare și trebuie să mănânce rapid, pe loc. Între perspectiva unei morți posibile,  cauzată e Covid 19, dar totuși ipotetice și posibilitatea foarte simptomatică de a muri de foame, alegerea lui e simplă.  Celălalt vede ĂŽn acesta ocazia să-și justifice orele de program, să se descarce, să răscumpere cine știe ce frustare acumulată de la oridinele tembele primite ĂŽn ultima perioadă, cine știe mai ce?  

Undeva pe altă orbită, paralelă cu aceasta, aflată în același univers, gravitând în jurul aceleiași probleme, scene aproape identice. Mici diferențe, pe ici, pe colo. Mai o mitră patriarhală, mai un parpalac de piele de ministru, două palate laice care se amendează între ele, din astea…Probabil că patriarhiul Daniel tot așa i-o fi zis ministrului Vela: ”Fiule, știu, dar eu îmi fac datoria!”. Că datoria lui e să-și țină aproape publicul țintă. Iar Vela la polițiști: ”Noi ne facem datoria. Decât!”. Că și liberalii au datoria să rupă din electoratul PSD, așa cum PSD are datoria să inaugureze drumuri pe vreme de Covid, cu șampanie și balalăici, precum liderul USR, Dan Barna, dator vândut fidelilor săi să cânte o priceasnă la tastatură pe principiul: ”Mircea fă-te că lucrezi!”.

Acu’ zorile se varsă, vorba altui cântec…Paștele se apropie și pentru ortodocși. Lumina, cea adevărată, și-a văzut cu siguranță de calea ei, trecând peste platul patriarhal, peste palatele administrative, peste Ordonanțe și Acorduri. Pâlpâie pe aici pe undeva, nevăzută. Așa cum a pâlpâit și la romano-catolici, la alți creștini, ĂŽn urmă cu o săptămână. Cine a știut să o ia, a luat-o și s-a bucurat ĂŽn taină de blânda ei strălucire. Pentru că, parcă așa spunea Iisus, ”lumina nu va sta sub obroc”, iar lumina a fost mereu asociată cu Dumnezeu, ”Domnul este lumina mea”.

Lumina era și la marginea trotuarului de care am vorbit mai sus. La marginea tuturor trotuarelor unde un om flămând mănâncă o ciorbă, iar un altul, om al datoriei cum se vede, îi dă o amendă în loc de o bucată de pâine. Aș fi preferat să scriu că am aflat ceva mai târziu, ca într-un roman dostoievschian, că polițistul s-a întors cu bucata de pită. Și cu amenda anulată de șefi buni. Că însuși Vela ar fi aflat de caz și a zis: ”Dincolo de datorie suntem oameni”. Că, înduioșat de situație, patriarhul ar fi excalmat: ”Vom trece trotuarul acela ca parte a unui acord. Să mănânce săracii și să se sature!”. Dar cum nu sunt Dostoievski, ci un oarecare jurnalist, nu-mi permit să spun decât că nu am nicio știre în acest sens. Cam atât.

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.