Permisul de conducere provizoriu în UK, infracțiune în România!

Ce e mai frumos decât să faci un drum spre țară, din Marea Britanie, la bordul propriului automobil, după luni sau ani de muncă? Numai că, în anumite condiții, visul de a petrece sărbătorile alături de familie s-ar putea transforma într-o amintire destul de neplăcută dintr-un motiv aparent foarte simplu: Șoferul nu deține un permis de conducere valabil! Una dintre capcanele în care, din neștiință sau nepăsare, cad tot mai mulți români în ultimul timp este deținerea unui permis provizoriu emis de autoritățile britanice. Un astfel de document este, conform legii românești, valabil doar în spațiul britanic, deci cel care ar încerca să străbată teritoriul României convins că nu încalcă nicio lege, comite din start o infracțiune.

Într-o astfel de situație s-a aflat și inculpatul P.M. care a fost oprit în trafic în zona Ungheni după o depășire neregulamentară, iar la control s-a constatat că deținea un permis de conducere provizoriu valabil doar pentru UK. Pe tot parcursul urmaririi penale inculpatul a recunoscut fapta, motivând însa că el are permis de conducere britanic si ca nu stia ca nu poate conduce in Romania cu acesta. Instanța de fond a stabilit că sustinerile inculpatului nu pot fi primite, având în vedere că la o dată anterioară acesta a mai avut un incident de aceeasi natura pe raza localitatii Sîncel, judetul Alba, moment in care i s-a adus la cunostință ca acel permis nu este valabil pe teritoriul Romaniei și că nu poate conduce, constituindu-se dosarul penal.

Prin cererea înregistrata pe rolul Curtii de Apel Targu-Mures la data de 06.03.2019, inculpatul P.M. a declarat apel impotriva sentintei penale pronuntata de Judecatoria Tg. Mures. În motivarea apelului s-a solicitat schimbarea incadrarii juridice a faptei retinute in sarcina inculpatului din infractiunea prevazuta de art.335 alin.1 Cod penal in infractiunea prevazuta de art. 335 alin.2 Cod penal. S-a aratat ca infractiunea comisa de inculpat, cea de a conduce un autovehicul pe teritoriul Romaniei fara a avea acest drept, nu poate fi retinuta, deoarece acesta poseda permis de conducere așa cum rezultă din dosarul de cercetare penala – fila 29, eliberat de autoritatile din Anglia.

Minuta Curtii de Apel Targu Mures:

“Admite apelul declarat de inculpatul P.M. împotriva sentinței penale nr. 137 din 18.02.2019 pronunțată de Judecatoria Târgu Mures, desființeză parțial sentința atacată si rejudecând cauza, schimbă încadrarea juridica a faptei din infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C. pen., in infractiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 2 C. pen. Condamnă pe inculpatul P.M. la pedeapsa de 8 (opt) luni inchisoare.

Instanța a schimbat încadrarea, infracțiunea a rămas valabilă

În fapt, instanța a decis că fapta inculpatului se încadrează în aliniatul 2 precizat mai sus deoarece fapta acestuia constituie infracțiune din prisma conducerii unui autovehicul cu un permis care este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România .

Ce prevăd reglementările din Marea Britanie?

Legile britanice stabilesc pentru tipul de permis Driving Vehicle an Licencing Autority (DVLA) o valabilitate provizorie care se limitează doar la teritoriul Regatului Unit, fiind emis în mod special pentru cei care doresc să dobândească deprinderile necesare conducerii autovehiculelor. Titluarii acestui tip de permis pot conduce autovehiculele doar cu respectarea strictă a următoarelor condiții: Autovehiculul condus trebuie să aibă afișat la loc vizibil litera ”L” (echivalent școală de șofer)

Viteza maximă de deplasare să fie 40 de mile pe oră, aproximativ 65 de kilometri pe oră.

Să fie însoțit de către un posesor de permis de conducere definitiv (full driving liceance), iar acesta să-l fi dobândit de cel puțin 3 ani.

Vârsta minima a persoanei însoțitoare să fie de minim 21 de ani.

Nu vă luați după ”specialiști”!

Cei mai mulți dintre cei care au ajuns în situația de a comite acest gen de infracțiune au motivat că așa au auzit ei de la alții că se poate conduce în România cu un astfel de permis. Avem o singură sugestie: Nu plecați urechea la orice ”specialist”, răspunderea penală e individuală! De fapt, concluzia e simplă: Dacă nu aveți un permis de conducere valabil nu vă hazardați să vă urcați la volan chiar dacă vi se pare că din moment ce poate fi folosit în Marea Britanie în România e musai să fie la fel!  Consecințele pot fi neplăcute, iar vacanța care bate la ușă un banc prost!

Pe autoarea articolului o găsiți la: Cabinet Avocat Cristina Fățan, str. Oituz nr. 37, et 1 cam 4 , mun Bacău, tel: 0723359108, email: christinacojo@yahoo.com

Share
facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.